„Odată admis
printre membrii profesiunii de medic mă angajez solemn să-mi consacru viaţa în
slujba umanităţii;
…
Voi exercita
profesiunea cu conştiinţă şi demnitate;
Sănătatea
pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră;
…
Voi menţine
prin toate mijloacele onoarea şi nobila tradiţie a profesiunii de medic;
…
Nu voi
îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de
naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;
…
Fac acest
jurământ in mod solemn, liber, pe onoare!”
Ieri am avut parte de o
întâmplare care a lăsat asupra mea aceleaşi amprente pe care le-ar fi lăsat
dacă s-ar fi petrecut pe un coridor de spital. „De stat”. Mi-a mai lăsat în
plus un accentuat gust amar. Şi urmele scuipatului virtual, plasat ţintit ca de
la medic la pacient „nesimţit”,
de amica mea, dr. Gabriela Stan. Pentru că m-am făcut vinovată de impertinenţa
de a-i atrage atenţia că a condiţiona realizarea actului medical de primirea
şpăgii nu este în primul rând legal, nici de bun-simţ şi nicidecum nu se
încadrează în normalite (oricum, nu în normalitatea mea). N-am pomenit nimic
despre umanitate ori despre lipsa/pierderea ei – probabil n-ar fi avut niciun
rost în lupta inegală cu haute couture, coafure, catering,
mobile ori automobile …
Tot ieri am făcut publică discuţia respectivă, deşi doctoriţa Stan,
speriată de propriile adevăruri exprimate într-un spaţiu public, s-a grăbit să
şteargă odată cu ştergerea mea din „lista de prieteni” şi urmele. De
ce am făcut asta? Pentru că am convingerea că nu foamea şi nevoinţele se află
în spatele alegerii făcute de un medic din sistemul de stat care nu te îngrijeşte
decât dacă plăteşti suplimentar şi la negru, ci lăcomia. Iar astfel de practici
trebuie odată şi odată lecuite.
Dar să vă povestesc mai întâi cum s-a ajuns aici.
Citisem şi eu în ziare, ca noi
toţi probabil, despre medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu care fuseseră
reţinuţi în urma unui flagrant deoarece ar fi condiţionat realizarea actului
medical de primirea unor sume de bani. M-am mărginit iniţial să concluzionez
strict pentru mine, fără a discuta în grupul meu de cunoscuţi cazul, că probabil,
chiar aşa au stat lucrurile. Şi mi-am zis că, dacă tot mă
interesează, să aştept, înainte de a comenta şi a-mi forma o opinie clară, să
citesc mai multe informaţii despre caz.
Între timp, am citit mai multe, iar transcriereaînregistrării „negocierii
directe” dintre medic şi rudele unuia dintre pacienţi este grăitoare.
Dar până să ajung aici, prin
mijlocirea facebook-ului mi-a fost dat să citesc o opinie aparţinând unui
beneficiar al sistemului de stat, ca şi mine, care încadra în firescul
lucrurilor întâmplarea de la spitalul pentru copii. Desigur, fiecare avem dreptul
la propriile opinii şi din nou m-aş fi mărginit să tac, dar circumstanţa că
ajunsesem să citesc poziţia respectivă prin mijlocirea unui medic, dr. Stan,
care distribuise scriiturica cu pricina, m-a pus pe gânduri. La fel
cum, pe gânduri m-a pus faptul că prietene ale dr. Stan „apreciau" şi
achiesau filosofiei cu pricina.
Aşa că am decis să nu mai tac,
ci să îmi exprim opinia strict pentru amica mea, doctoriţa. Alegerea avea să mă
coste scump şi să fie calificată până la finalul revărsării urii şi furiei medicale
drept "tupeu” şi „prostie”.
Mi-au mai rămas multe
întrebări, mai am în mine destulă revoltă. Nu mai târziu decât ieri mama mea
s-a întors acasă după ce a fost plimbată şi umilită pe holurile unui alt spital
de stat, fără a reuşi să îşi facă analiza pentru care avea programare şi pe
care ar fi trebuit să o facă cu o lună în urmă, tot cu programare, când
despoţii locului au decis să-i fure „rândul”, introducând înăuntru pe
altcineva. Probabil un alt "atent". Iar ieri, aceiaşi despoţi au decis
din nou că nu trebuia să fie joi, ci luni...Vom merge "la privat"
pentru analiza cu pricina, dar bani negri nu vor vedea…
Un medic de vârsta doctoriţei
Stan trebuie să fi început studiile în domeniu undeva prin anii ’98 – ’99…
Poate 2000. Când lucrurile stăteau, în mare, cam ca acum. Prin urmare, a fost
vorba despre o alegere asumată. Şi-atunci unde ar fi vina pacientului român al
anilor 2013, dijmuit o dată de un stat incapabil să gestioneze corect situaţia,
a doua oară de un medic-zeu care-ţi comunică implacabil că nu se ridică de pe
scaun pentru a-ţi pune la loc osul sfărâmat decât pentru tariful de
[...]?! Dr. Stan este un om tânăr, aparţinând unei alte generaţii
decât cea din care fac parte cei doi medici de la Spitalul Alexandrescu şi ar
trebui măcar să-şi dorească un altfel de viitor decât pâclosul năclăit prezent
în care medicul trebuie (chiar aşa să fie?) să devină expert în arta
compromisului.
Prin urmare argumente precum:
- „Infractorii astia ordinari, cum le spui
tu, mor de foame.” – şi cea mai mare parte a pacienţilor obişnuiţi şi dijmuiţi
ca la târg!
- „Eu lucrez in sistemul privat, a se
intelege sclav pe plantatia altuia, nici serviciile nu sunt mai bune, si
categoric eu nu sunt platita pentru munca prestata,iar incompetenta nu trece de
pragul privatului, ca doar tot doctorii aia sunt si acolo” – prin urmare, am
concluzionat corect că limita superioară a sumei de plătit nu poate fi
stabilită,nu? Niciun medic nu e plătit echitabil pentru munca prestată.
- „s-a ajuns in disperarea de a cere
bani” – Nu s-a ajuns…Poate doar medicii s-au ajuns. "Disperarea de a cere
bani” are alte izvoare...
- „ nu o sa mai fie medici in Romania,
si tu poate o sa te tratezi in afara, tot la medici romani, care acolo pot
supravietuii, dar restul milioanelor nu o sa aiba cui sa mai dea mita” – Sunt
fără replică!
- „Stai prin capitala ca daca te prinde
"infarctul dreptatii" la sat, doar babele o sa iti faca masaj
cardiac” – Cred că dacă opun babele bubelor de malpraxis de care sunteţi plini
le aleg pe primele!
nu ar trebui să existe, nici să fie expuse cu
aceeaşi credinţă cu care altădată se rostea Jurământul lui Hipocrat.
Fenomenul şpăgii în spitalele de stat nu trebuie
privit resemnat, cu toleranţă şi îngăduinţă şi nu trebuie asumat, ci combătut.
Prin măsuri ale statului. Prin aplicarea legii penale atunci când
este cazul.
Dând la o parte toate argumentele pro şi contra o
singură întrebare rămâne – mai poţi să fii medic pentru pacientul tău atunci
când ai pierdut ultima fărâmă de umanitate?
…
Pe Gabriela Stan am cunoscut-o în urmă cu vreo
doi-trei ani, la un curs de limbă germană. Am fost apoi colege până când, la un
moment dat, eu a trebuit să mă opresc, dar am schimbat ulterior mesaje la zile
mari şi, cum se obişnuieşte astăzi, ne-am "împrietenit" şi pe facebook.
Pe fond şi pe scurt, mi-a fost simpatică, iar simpatia purtată m-a făcut să-i
scuz derapajele sesizate. De-abia acum îmi explic că ceea ce îmi era, de fapt,
drag era grupul de la germană, ca întreg, şi profesorul, grup în mijlocul
căruia m-am simţit întotdeauna bine.
