Vie

vie de viță sau viță de vie... :) cu cireșe la urechi

Încurcături

Grauri

Fiiiii-U!

Fiiiiiiiiiiiii-U!

...

Dimineața, soare în ferestre și sinfonie ciripie...

Așa înțeleg și eu - și primesc! - să-ți fie dat ghes a-ți pune tălpile goale pe podină, în pofida durerii de cap care te chinuie din miez de noapte, înfundându-ți creștetul dureros adânc în perne.

Lumina era atât de bună încât am fost la un pas de a sări peste obișnuita cană matinală cu cafea pentru a ieși mai întâi în grădină să mă bucur de fiecare frunză, de fiecare gâză, de fiecare nor din vată de zahăr, de fiecare sunet de care nu am parte în orașul din beton.

Păsăroaiele în privința numelui cărora m-am dumirit între timp - îs grauri!- pe lângă că-s tare cochete, mai sunt și mari și iscusite cântărețe!

Graurii, despre care cei din parte locului pomenesc cu obidă, dând din mână a pagubă,  căci le fac vinovate pe aceste înaripate de furtișagul boabelor de struguri, dar și de ocuparea fără drept și înfundarea cu cuib (mdeh...) a coșurilor de fum, îmi plac foarte mult și-mi sunt dragi! Încă o preferință - pe lângă cele legate de nuci și de tufe - ca să fiu socotită stranie de către vecinii mei bătrâni.

Îmi sunt atât de dragi păsăroii ăștia cu țârâit de gâză încât după ce le-am descoperit căsuca încropită la a mea șubrezită streașină, am înțeles că saceacul prăvălit de Moș Timp și de vremea rea care a permis găzduirea lor va mai avea de așteptat până să fie îndreptat și repus la locul lui...

I-am urmărit astăzi pe graurii vecini vreme de câteva ceasuri, până când Duhul Sfânt, pogorât pe pământ, și-a spus că-i mai înțelept pentru sufletele noastre să fim trimiși la ceasurile amiezei în odăile noastre, la hodină, nu cumva să cădem în ispita prea bunei vremi și să trudim prin ogrăzi.

Ploaia a amuțit cântecul graurelui vreme de trei ceasuri, cât timp stropii proaspeți și-au făcut de lucru, chiar de era zi de sărbătoare, în praful drumului...

Miroase acum a proaspăt și-a verde...

Au amuțit și glasurile oamenilor, ascunși în bucătăriile lor de vară, cu perdele la uși, să fie ferite de iscodiri obraznice de muște...

Am deschis fereastra și-am ascultat stropii repezi în liniștea unei ulițe rupte parcă din timp. Pe-aici, mașinile ce trec într-o zi pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar eu nu am nimic a comenta împotriva acestei stări de fapt, dimpotrivă.

***
Graurii cu care împart casa mi-au amintit de-o cărticică a copilăriei mele, o cărticică cu coperți tari (era bună și pentru step...mdeh....minte de omuleț de 5 ani...): Familia Graur și Moș Paul.

Fuga

Există pe lume fugi bune și fugi rele. 

Mie mi-e dor astăzi de-o fugă precum erau cele pe care le făceam în copilărie... de ni se-mbujorau obrajii și ardeau dureroși... de simțeam că nu mai avem loc în coșul pieptului nici măcar pentru sferturi de respirări...

Mi-e dor de-o goană prin pădure... de vântul bun şi molcom de început de vară care știe să mângăie sprâncene şi să le descrunte...

De gâzele ce-şi văd cuminți de rostul lor...

Mi-e dor de-o fugă până la răspântia din mijlocul pădurii mele în care poate am să te-ntâlnesc...

...

În pauza mea de masă închid ochii şi ascult. Ascult vântul ce-mi intră prin fereastra întredeschisă în acest birou uitat de lume... ascult muzica... şi-mi las sufletul să alerge până la capătul lumii dacă aşa o simţi el...

Cine sunt cei care strâng fonduri "pentru copii" pe peronul metroului?

Ieri dimineaţă, cum şedeam eu aşteptând cuminte şi fericită pe peronul metroului, cu flori în păr şi cu Jacques Salomé de mână, realizez că un domn cu mapă şi ecuson în piept se îndreaptă direct spre mine. Îl observasem cu câteva fracţiuni de secundă înainte studiind terenul şi alegându-mă din mulţime. Probabil i-am părut victimă sigură. 

Privindu-mă drept în ochi începe să-mi vorbească... eu, cu florile mele în păr, nu îl aud. Îi observ însă privirea studiată, tăioasă şi buzele arcuindu-se după cum a fost învățat să o facă.

Îi fac semn cu degetul - moment! -  să aştepte şi îmi scot lent căştile.

Derulează banda şi (probabil) reia povestea.... numele lui...fundaţia umanitară cutărică... strângem fonduri pentru copii.... iar astăzi îl ajutăm pe Dănuţ... deschide dosarul cu pozele copilului schilod şi mi le așază cum se cuvine sub ochi pentru ca efectul emoţional să fie năucitor...

Umanitarul intrase adânc în spaţiul meu personal aşa încât mi-am petrecut braţul peste abdomen pe post de scut... n-am vrut să fac pasul înapoi ca să nu ii transmit vreun mesaj greşit.

Îi spun "Regret... Atunci când fac donaţii prefer să aleg alte căi..."

Observ cum îşi strânge buzele şi simt cum răsfrânge asupra mea, prin cuvinte frumos ambalate, ghemuri de ură, înjurături şi toată energia lui negativă - "Foarte bine faceţi! O zi bună!".

Şi pleacă mai departe căutând pe cineva mai... soft....

Cine sunt cei care strâng fonduri "pentru copii" pe peronul metroului? Îi vedem adesea... Ne opresc adesea cerându-ne bani...

De ce paza metroului sau poliţia nu are nicio întrebare pentru ei?

Îmi amintesc bine una dintre figurile feminine cunoscute în branşă, care "lucra" preponderent pe peronul de la Universitate, dar pe care am întâlnit-o şi în sud... 

L-aş recunoaşte, cred, şi pe umanitarul de ieri... iar dacă ar fi să pun pariu aş zice că i-am zărit moaca la un moment dat în trenul CFR, activând tot în domeniul miciilor găinării, dar de alt gen.