Îndrituirea nedreptăţilor. Dimineţi furate
Fiecare dimineaţă în care acest oraş mă va forţa să asist la manifestarea
deplină a urâtului lui îmi va fi o dimineaţă furată. Nici măcar ploaia care
cade de sus, din cer, peste noi nu are cum să spele faţa hâdă a acestui loc, pe
care în numim „acasă”… în Bucureşti...
Ploaia nu are cum să ne cureţe de păcate.
Aşa, înghesuiţi în noi, ne cunoaştem prea bine ungherele cele mai
întunecate. Ştim de, cândva, în taină, ne-am bucurat de răul din apropierea
noastră...
La fel cum ştim şi dacă, închişi în odaie, nevăzuţi de nimeni, am plâns
pentru neputinţa noastră ori a altora de a fi buni.
M-am ciocnit în timpul plimbării de dimineaţă, dimpreună cu Arşag, cu un
câine alergat de hingheri. Omul care îl hăituia era vesel, excitat de misiunea
care îi punea la încercare rezistenţa fizică. Eu mai văzusem câinele şi
altădată – probabil nu va trece de triaj…
Şi-atunci de ce atâţia bărbaţi în cursa pe viaţă şi pe moarte a unui animal
desputernicit de foame, de ploi, de capacitatea noastră formidabilă de a
întoarce privirea?
Cursa aceea era o luptă pentru viaţă, nu simpla goană după un câştig prea
uşor de realizat.
De ce sunt câinii capturaţi cu crosele? Absolut toţi, chiar şi cei ce
de-abia mai trăiesc.
De ce pe unii dintre hingheri îi bucură munca asta a lor?
Aşa că am strigat la el, să-i şterg rânjetul de pe faţă. Şi-am strigat şi
la câine – „Fugi! Fugi!”
Dar câinele nu a mai putut să alerge.
De dincolo de şosea răzbăteau urletele câinilor ce erau prinşi...
Şi-atunci am putut vedea clare la lumina zilei toate spectrele trecutului lui
Arşag năpustindu-se şi încercând s-o rupă în bucăţi.
Degeaba i-am spus că lângă mine îi va fi bine… Că le-aş scoate ochii şi
i-aş sfâşia pe toţi cei ce ar încerca numai s-o lovească.
Captivă în coşmarul la care, fără de voie am asistat, s-a zbătut în lesă ca
într-o crosă, tremurând necontrolat, încât am ajuns să-mi spun "Doamne, nu
lăsa să—mi scape".
Căci descoperisem în schimbul nostru de priviri mârşăvia îndrăcită de
ochiul dracului din acel bărbat, care dacă ar fi fost bărbat în adevăr în
dimineaţa asta ar fi cărat cu braţele lui, drept muncă, nu cuşti gemând de animale
hăituite, ci saci cu ciment…
Şi ştiu sigur că i-aş fi şters lumina din ochi de mi-ar fi atins numai şi cu
o mână prietenul cel mai cinstit pe care îl am.
Fiecare dimineaţă în care îngăduim lângă noi crime de diverse feluri catalogându-le
la fapt divers ne va fi o dimineaţă furată sufletelor noastre.
Oraşul despuiat de câini în felul în care este jupuit astăzi nu va fi mai
curat. Şi nici mai liniştit. Şi cu siguranţă nici mai bun.
Căci peste noi, oricât ne-am preface că nu ne pricepem greşelile noastre, va
rămâne o apăsare de neînlăturat.
