Ascuţimea sa, fost creion de Povestitor,
Acum, mare-mare dregător
în Regatul de Carton,
A considerat cu cale, iar aceasta-i
de mirare,
Într-o zi să o peţească
Pe domniţa cea albastră,
Călimara cu cerneală.
Dânsa s-a codit un pic,
Neștiind, despre pețit, mai nimic.
Dup-o scurtă chibzuială
Cu părinţii săi regeşti,
Călimară-Împarat şi regina sa prea bună,
Tot privindu-l pe Creion
De după un paravan,
Cu obrajii violet,
I-a răspuns dintr-o suflare
"Da, accept!"
Tare s-a mai bucurat mare-mare dregător,
Ascuțimea sa, Creion.
Şi-au dat de veste-n regat
Despre ospăț şi despre nuntă,
care-ntocmai ca-n poveşti a şi fost.
Şi-au trăit ei fericiţi,
Ascuțimea sa, Creion, şi domnița Călimară
Ani nenumărați apoi
În Regatul de Carton
Pân' la bătrâneţi adânci.
Şi-au fost buni şi înţelepţi
cu supușii toţi
Trăind bine, fericiți
Între filele de carte
Mărginite de coperte, tari, albastre.
Sfârşit
