Se afișează postările cu eticheta Gânduri fără rimă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gânduri fără rimă. Afișați toate postările

marți, 30 iunie 2015

Prag sub tălpi goale




Mă ridic din miez de tristeţi…
să şed, cu tălpile goale, 
strânse sub mine, pe prag.
Să-l trec?
[...]
Dar uite că a plouat...
Hmmm... Constat, cu mirare, că ploile,
deşi miros a curat,
nu ne fac înţelepţi
odată ce cad.
Peste noi, vremuri reci.
La fel ca şi pomii din livada mea
ce-s seci.
Nu-mi găsesc vara
s-o port peste umerii goi
şi într-o zi, poate mâine,
o toamnă gri
va veni.




miercuri, 24 iunie 2015

Lots of reasons



Chris Rea - Reasons

so many reasons...they come and they go...




„...Two thousand reasons
Maybe more
Eight hundred chances on faraway shores
Searching for something
Searching for more
Deep down inside me burning
Reasons for the learning

Now you can pick up reasons so easily
Where you've been and where you've got to be
And when the truth don't show you'll always see
Lots of reasons

And pretty soon you've got a heavy load
Dragging those reasons down an endless road
I got to thinking and I got to see
So many reasons coming at me

The one that leaves you high and dry
He says you still owe him, there's a reason why
He'll leave you crying till the tears run dry
He's the one, always the one with all the reasons
So many reasons they come and they go
The reasons for them I'll never know
I've seen so many, they've come and they've gone
I've turned all mine in and I'm happy with one

So don't talk of friendship, do it to me
Make me an offer and make it for free
Don't give me reasons 'cos I wrote that song...”

luni, 22 iunie 2015

„As I stood there looking through the window...”



As I stood there looking through the window...”

Am revăzut în seara asta Stuck in Love.
Povestea asta despre iubire, răbdare şi regăsire mi-a plăcut mult şi prima dată când am urmărit-o, dar cu atât mai mult mi-a plăcut azi.

[...]

Aşa cum stăteam acolo, privind prin fereastra descoperită a lumii lui, inspirând mirosul marin sărat, inspirându-l adânc, până în inimă, simţindu-l nu drept o sare pe rana deschisă ce sunt, nici ca pe un drob în balans deasupra unor creştete candide, ci drept dovada clară a realităţii că-s vie şi că trăiesc, am înţeles că ceea ce îmi descoperise ateul era de fapt un sens profund creştinesc.

Ateul îmi revelase în cel mai curat mod creştinesc cu putinţă că a iubi înseamnă a ierta.

Un val se sparge de sticlă... îmi ia cu el înapoi în neagra mare scoicile şi vara. Fereastra-i închisă. 

Dar eu nu sunt tristă. 

Looking for the summer







Neîncrederi


           
Încărcată cu marea parte a planurilor mele din ultimii ani, mărturisite numai hârtiei, planuri irosite ori pur şi simplu neîndrăznite, a căror unică menire este acum să fie tocate mărunt, prin mijlocirea Copacului de hârtie, încerc să recuperez prin sprinteneală minutele pierdute aiurea în faţa oglinzii... Aiurea… Căci rochiţele s-au întors pe umeraşe… părul, ale cărui vârfuri fuseseră atent întoarse spre interior, a fost strâns în coc, iar pantalonii albi şi comozi fac în ciudă maldărului de dichisuri cu pretenţii ghemuit pe pat.
Vântul şugubăţ ce nu pridideşte a-nvolbura straiele largi, de vară, se dovedeşte a nu-mi fi mie de mare folos, aşa cum sunt, îmbufnată (Căci e târziu, târziu, târziu!) şi împovărată de kilograme de coli (Chiar, ce ar fi să desfac bocceluţa de maculatură şi să-mi arunc toate dorinţele neîmplinite în vânt?) ce mă ţin bine ancorată într-un prezent neputincios şi oarecum inert…
Observ însă cu ciudă cum vântul reuşeşte a-i iuţi la pas pe ceilalţi călători.
Pentru a mă feri de zgomotul străzii şi al şantierului din cartier, decid să mă ascund după portativ. Tema mea muzicală îmi făgăduieşte fericiri, pricinuite de  amintirile unui timp mai bun, la care mă întorc în acorduri, şi dau să trec de prima străduţă, dar… o maşină argintie îmi barează calea… cel de la volan începe să-mi vorbească prin geamul lăsat, dar eu nu aud nimic şi-ncerc să mă conving, citindu-i pe buze şi fiind atentă preţ de câteva secunde la privirea lui, pe care o declar bună, că nu am a mă teme de nimic.
Programată, amintirea pericolelor – semnal de alarmă! – se declanşase imediat ce am fost rugată să opresc: „Domnişoară….”
„Dacă mă trage în maşină? … Dacă îmi fură geanta? … Dacă, în timp ce îi dau indicaţii, altcineva mă buzunăreşte? Dacă….”
Văzusem un astfel de filmuleţ pe net, cu falşi turişti ce te opresc să îi îndrumi doar pentru a te goli de portmoneu şi ce mai ai de preţ prin buzunare ori poşetă...
Trăim sub spaima pericolelor la tot pasul. Ridicăm ziduri vizibile sau invizibile în spatele cărora ne ascundem. Şi nici măcar nu realizăm cum viaţa trece pe lângă noi.
I-am dat un brânci de nu s-a văzut fricii şi apoi încă un şut în fund şi l-am povăţuit pe călătorul prahovean cât de bine m-am priceput eu cum să-şi croiască drum prin şantier.
Mergea la spitalul de nebuni.
:)

Câţi dintre cei ce au trecut în dimineaţa asta pe la Universitate au putut repera la vreme, pe cer, înainte de a se pierde în imensul albastru, micul nor roz? Câţi în afara celor pe care i-am incomodat eu, oprită în mijlocul drumului, scotocind grăbită prin paporniţe după altfel mereu prezentul aparat de fotografiat tot roz (sîc!) pe care, iaca, acum, când aveam nevoie de el, nu îl găseam? Forţaţi de obstacolul ce eram ridicau privirea spre cerul meu, căutând la rândul lor un semn...
Sârguincios, precum un colecţionar de amintiri ce a găsit ceva nepreţuit, l-am fotografiat.











duminică, 21 iunie 2015

Manglehorn...


... un film-poezie, alean, poveste-bucurie.
L-aş revedea de sute de ori. Frumos, prea frumos!

....

Citesc unul dintre comentariile din buză de pagină şi zâmbesc - "film pentru oameni bătrâni"...
Aş zice că-i pentru cei ce se înţelepţesc... dar, de această recunoaştere e un preţ musai de plătit, primesc!

Manglehorn... o imensă bucurie tristă într-o zi de vară ce-a plâns cu cea mai rece ploaie ce s-a găsit în nori. Toate amărăciunile se lecuiesc într-o zi.

"You've kept me at arms lengths for so long...
with your distance...circumstances and riddles... you left me confused and unsure."
http://www.imdb.com/title/tt2893490/




First breath after coma

marți, 9 iunie 2015

Vântul


... ptiii, ce poveşti ne-ar putea împărtăşi vântul!
Doar să ne aplecăm urechea, să ascultăm şoaptele rostite mai întâi copacilor...
Prea ocupaţi, îl ignorăm, luându-i seama doar atunci când ne răzvrăteşte ferestrele ori ne flutură, lipsit de pudoare, faldurile...

În grădina secretă, despre care dacă n-am şti că se află în inima capitalei, am putea jura că se află în vreo urbe uitată de lume, închid ochii şi-ascult vântul strigând păsările pe nume...

Demis - My friend, the wind 





luni, 8 iunie 2015

...done chasing butterflies


Fluturii mei s-au aşezat, osteniți şi grei, 
pe pământ
Un spiriduş se jucase cu ei,
aşezându-le cireşe îngemănate la urechi.
Cocheți, oglindindu-se în boabe de rouă,
admirându-se,
fluturii s-au crezut zei.

Şi au lăsat în urmă cerul, dar şi zborul,
lepădându-se de el.

luni, 1 iunie 2015

Duceață din petale de trandafiri

Desfătări de grădinar

Povestea dulceții mele din petale de trandafiri începe firesc, așa cum încep toate poveștile dulcețurilor din petale de trandafiri, cu a fost odată...

A fost odată o tufă de trandafiri. Deosebit de spinoasă, înțepa nemilos degetele oricui n-ar fi dovedit băgare de seamă atunci când s-ar fi aplecat asupra ei spre a-i culege florile...
Într-o zi, cineva a dischisit-o, a grijit-o de bube, a scos-o din mijlocul ierburilor rele și i-a arătat lumina și cerul, sprijinindu-i ramurile în atele, iar ea, tufa, drept răsplată pentru binele primit, a înflorit fără măsură, parfumând toată curtea cu o mireasmă căreia cu greu i-ar putea fi găsit ecou în cuvinte...









Odată  înfiripată în minte ideea dulceții, m-am documentat oleacă pe internet: aici și aici. Am ales rețeta cu suc de lămâie și am improvizat apoi, cantitatea mea de petale fiind probabil mai mare decât cea din rețetele de mai sus, după cum am evaluat cântărind grămada în mâini. Practic, am pus mai mult suc de lămâie și mai puțin zahăr, raportate la cantitatea mea de petale, ca un bucătar curajos, novator și iscusit ce sunt (cei care își amintesc cum am băgat eu la cuptor, împreună cu tava, și un suport cauciucat știu că nu glumesc, desigur... ).

În rest, pașii parcurși au fost identici celor recomandați în rețetele de mai sus: am cules petalele....




le-am spălat....




le-am frecat cu zahăr, le-am acoperit și le-am lăsat în așteptare; am pus pe foc zahărul, apa și sucul de lămâie...






după ce a fiert amestecul de mai sus, am adăugat petalele...








și am așteptat ca dulceața să fie gata, amestecând din când în când în cratiță, mai mult ca să am pricină de a zăbovi deasupra ei și de a inspira parfumul care efectiv te năucește și te îmbată.











Dacă aș putea trăi din ceea ce mi-ar oferi pământul, nu m-aș gândi de două ori ce drum am de ales...

Mai jos, dulceața :)








luni, 25 august 2014

Blănoase

Pentru adopţie





Blănoase

Uneori sunt tristă…
Mă lipesc de peretele rece şi îmi las gândurile să zboare către curtea mea de la bloc… Acolo unde mă plimbam liberă alături de cei doi prieteni ai mei, Ciocolate şi Ion. 
Au trecut multe luni de când nu mai ştiu nimic de ei… Pe Ion l-au prins cel dintâi - mai mulţi bărbaţi l-au alergat până ce nu a mai putut fugi … În cele din urmă, un laţ lung şi rău îi petrecea gâtul. Nu mi-a venit să cred! Eu reuşisem să fug şi să mă ascund.

S-a zbătut să scape, dar laţul cu care fusese prins se strângea şi mai tare în jurul gâtului lui… Ion plângea, urla şi îi ruga să îl lase… plângeam şi noi în spatele tufişurilor unde ne ascunseserăm.
Dar ei râdeau şi se arătau atât de mulţumiţi de ceea ce făcuseră. Fireşte că nu l-au lăsat...
L-au aruncat într-o cuşcă, o uşă s-a închis apoi şi nu l-am mai revăzut niciodată pe Ion.
Din ziua aceea, păstrez o ultimă imagine cu el – cu botul numai o rană şi plin de sânge.

Despre ziua în care m-au prins pe mine prefer să nu îmi amintesc. După cum prefer să nu îmi amintesc nimic nici despre locul în care am fost dusă şi pe care unii oameni îl numesc "lagăr al morţii".
Nu ştiu dacă a trecut mult timp sau puţin până ce am fost luată de acolo şi urcată într-o maşină fără a şti însă ce va fi cu mine ori unde voi fi dusă. Vedeam atâţia câini în jurul meu târâţi spre o cameră pe care toţi o simţeam a fi a morţii.
Mirosul locului pe care-l părăseam, frigul cumplit, apa rece, urletele celorlalţi câini, spaima de moarte şi moartea însăşi m-au făcut să vreau să uit şi să nu-mi mai amintesc niciodată de locul acela.

Am ajuns apoi la Dog Town.
După cum puteţi vedea, sunt bine îngrijită şi nu-mi lipseşte nimic.
Nimic în afara stăpânului după care am tânjit mereu şi pe care m-aş bucura atât să-l am! Un stăpân, da… Şi o curte, indiferent cât de mică, pe care să o apăr.

Numele meu este Blănoase. Şi vreau să ştii că uneori sunt tristă… Dar alteori nu mă gândesc decât la tine, aşa că stau cu privirea ţintuită pe poartă pentru că ştiu că într-o zi vei veni să mă iei acasă.

********
Blănoase
Femelă, metis, cu părul lung, în vârstă de 7-8 ani, sterilizată.
A trăit liberă pe stradă toată viaţa ei, iar din decembrie, anul trecut, se află în îngrijirea Adăpostului Dog Town.
În cazul în care eşti convins că îţi doreşti acest câine, eşti convins că îi poţi asigura cele necesare traiului (este de talie medie spre mare), nu eşti râzgândibil din fire, nu consideri adopţia unui câine un moft, ai disponibilitatea necesară şi niscaiva răbdare, cere informaţii despre Blănoase la Dog Town.
Blănoase nu trebuie ţinută în lanţ, trebuie adăpostită atât pe timpul iernii, cât şi al perioadelor caniculare. În rest, nu este deloc pretenţioasă şi îţi poate oferi zilnic porţii mari de iubire şi de recunoştinţă.
Este obligatorie încheierea unui cu contract de adopţie.







UPDATE:
Pe Blănoase o găsiţi şi pe Facebook, aici.

marți, 17 iunie 2014

Dimineţi anume. Dimineţi făgăduite



Te trezeşti greu, mai obosit ca-n urmă cu câteva ceasuri când, în fine, ai-adormit. Pui de-o cafea şi-n timp ce ea, încet în cană picura, aştepţi, şezând cuminte pe o băncuţă, pe margine la lumea ta... Nu cea din visul sumbru care peste noapte te-a umbrit!

Te uiţi la "Vremea", just in case... Edificat, cum șanse mici ploii s-au dat pentru această dimineață, iei din dulap jacheta ta din catifea.
O-mbraci şi-apoi, cu câinele la taifas, iei, ca-de-obicei, străduțele la pas.

Zece minute... cincisprezece...
Câinele nu prea ţi se grăbeşte...
De sus, o ploaie deasă, iscată din seninul meteorologului trăznit, se-ndeasă...
Te-ndreptă - spre casă! -, deşi te-apleacă.
Sacoul ploaia cu nesaţ o absoarbe.
Tocmai te resemnai - eşti aproape! 
când, pasul vigilent în alte dăţi, se-nfige adânc într-un ... noroc... Ce nu e mic deloc! Noroc, plouat şi el, poate mai mult ca tine. Scrâşneşti din dinţi şi cauţi din priviri o baltă - doar ai promis că la Loto nu vei mai juca niciodată!

Aproape că te-ai lepădat de el când, de sus, auzi un zgomot de tub stors: o dâră albă, suficient de însemnată, împodobește mâneca ce altădată era fără pată.

Noroc după noroc, de pe jos şi din cer - ce aş putea eu să mai cer?! 

Plouat şi de noroc însemnat, sigur voi avea o zi de neuitat!

PS

Noi adunăm norocul cu punguţa. Ca să nu ne iasă vorbe, da? 



"Middle eight 
Oh where did the blue sky go?Oh why is it raining so?It's so cold
I can't sleep tonightEverybody's saying everything is alrightStill I can't close my eyesI'm seeing a tunnel at the end of all of these lightsSunny days, where have you gone?I get the strangest feeling you belong
Why does it always rain on me?"

marți, 11 februarie 2014

Teaspoon of love



Love is in the air.
Love is everywhere.
Love is all around
Keep your feet on the ground...


Amestecând în cana mea cu ceai,
banală, ca întotdeauna,
Mă întrebam cam câtă dragoste ne-a mai rămas,
făcând măsurători cu un compas,
Prin ceea ce socot a-mi fi drept suflet.
Amestecând în cana mea cu ceai,
neîndulcit, ca-ntotdeauna,
Mă pomenesc, când socoteam că-i isprăvit,
speriată-un pic de gândul c-am îmbătrânit,
C-o marcă de îndrăgostit,
scriptată-n linguriţa mea meschină
Ce s-a crezut şi ea prea plină…


Ghicind în urmele de ceaiu,
din cupă o cupă s-a ivit
şi am zâmbit,
mi-am amintit
de ziua-n care atât te-am îndrăgit.
De vremea-n care te-am iubit
O vreme ce nu s-a sfârşit…






vineri, 7 februarie 2014

Away


About today
The National


"Today you were far away
and I didn't ask you why..."





duminică, 28 aprilie 2013

Et Je M'en Veux - Patricia Kaas

Et Je M'en Veux




"J'ai jamais su dire je t'aime
Et je m'en veux tellement parfois
Que ça te fasse de la peine
De passer à côté de ça
Mais j'ai bien trop de mémoire
Pour simplement pouvoir le dire
Les contes de fées sont des histoires
Qu'on raconte pour vous endormir
Et je m'en veux du mal que j't'ai fait
J'm'en veux du mal que t'as pour moi
Ton regard qui brille, je le connais
Je m'en veux de t'en vouloir comme ça
Mais c'est plus fort que moi
Je n'arrive pas à te rendre
Tout cet amour que tu me donnes
J'ai beau vouloir m'en défendre
Les souvenirs vous emprisonnent
Rien ne se répare, ni ne se rattrape
Et encore moins quelques secondes
Mais sache que si je t'aime, non ce n'est pas
Seulement pour m'avoir mise au Monde
Et je m'en veux du mal que j't'ai fait
J'm'en veux du mal que t'as pour moi
Ton sourire triste, je le connais
Je m'en veux de t'en vouloir comme ça
Mais c'est plus fort que moi
Et je m'en veux,
J' m'en veux du mal que j't'ai fait
Mais c'est plus fort que moi
J'ai jamais su dire je t'aime
Même à ceux que tu n'aimais pas
Pourquoi on en revient toujours aux mêmes
Rancunes qu'on a au fond de soi
Je ne voudrais pas passer à côté
De mots aussi simples que ça,
Un jour je te les dirai
Avant que l'amour ne soit trop tard."




sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Fără urme



Luminile se sting pe rând
Şi-afară brazii de Crăciun
ajung toiege...ajung scrum.
Un cerşetor adună crengi
Ce n-or s-ajungă la fereşti
Să-mpodobească a lui odaie...


E poate scris ca fumul lor înecăcios
Să îl trezească pe Hristos
Să-ntoarne faţa către ai lui
Ce sunt sărmani şi-ai...nimănui?
("Doamne, m-auzi?"...)
Dar Bunul Crist stă răstignit 
Iar lacrima i-a împietrit. Pe chip.
E-un Crist din ghips cu trup ciobit.
Şi nu va fi trezit de-un fum
al unui fost brad de Crăciun...


Cu băţul lui ca singur reazăm
Sărmanul se îndepărtează.
Zăpezi nu sunt, iar după el n-or să rămână urme...
Dar nici brazii.


Se sting luminile de la Crăciun
Iar pomii toţi - ofrande fumegânde 
deschide-vor cerurile poate...
Până la Naştere o mai trece un an
În care, uitând pe rând să fim mai buni,
Ne-om răstigni unii pe alţii de mai multe ori
cu gândul, vorba şi cu fapta noastră...


A fost cândva...demult Crăciunul.



miercuri, 26 ianuarie 2011

Filon



Se leapădă încet o creangă, apoi alta, de zăpezi
stârnindu-mi amintirile pribege
şi rătăcesc din spatele fereştii-o vreme
cu gândurile zăbovind alene,
în dulcea amăgire a captivității din troiene,
pân' ce te-aud din nou scriind povești,
la masa veche din odaie,
despre-un tărâm ce mi-l doresc ca ţărm
stăruitor 
al reîntoarcerilor mele
...

Mă-ntorc şi te privesc
şi-ţi spun că îmi eşti tare drag
şi că nu vreau departe să mai plec
nici ispitită de lucirea ghețurilor prea viclene

Cheamă-mă acasă..



Alexi Murdoch - 






marți, 18 ianuarie 2011

Încremenire


Un duh rău croiește dup-un tipar vechi
îndoieli.
Iar ele cresc prea mari între pereții micii
-ncăperi.
 Mă trezesc purtându-i straiele noi fără  de vreo
împotrivire.
Nu mă pricep să tăinuiesc lumii tăcerile ce le ascundem
până şi-n privire...
Ferestre sparte în miezul făpturilor noastre
ce-s porţi deschise neîncrederii... căderilor 
din lumile albastre...
Nu ştiu când s-a făcut aşa târziu,
când am crescut,
când am uitat să fiu copil,
când ţi-am întins un măr,
când ai gustat din el,
 cum ai uitat, aproape imediat,
potecile pe care nu de mult noi ne-am plimbat...


Annie Lennox - 




duminică, 16 ianuarie 2011


Când nu vii,
uit măsura clipei,
iar timpul îmi pare
a se lăsa sorbit ca o ultimă firimitură
de pe buza unui îndelung flămânzit.
Când nu vii,
amorțesc şi nu pot să te strig,
mi-e frig şi mă tem de umbrele grele
din odaie...
dar şi de cele 
ce izbucnesc din lada cu secrete 
din cel ungher al sufletului
în care încă n-ai privit.
Când nu vii,
neprezenţele înfloresc rele
ca nişte flori de mucegai
pe colţul senin al cerului 
ce mi l-ai dăruit.
Când nu vii,
eu nu am cum să fiu.

Să nu mă mai laşi singură...niciodată...
mi-e frică de-ntuneric...
mi-e frică de abisul
ce se iscă în mine 
ori de câte ori glasul tău a amuţit.

miercuri, 29 decembrie 2010

Vis


În livada cu pitici vișinii
căluții de mare topiți îs de-acum gri.
Dorurile toropite nu mai dor,
Iar macii, închegaţi în decor,
Nu m-aprobă când le rup petalele
socotind de zor:
"Ai să vii...n-ai să vii...ai să vii..."


E vară în vis
dar la iarnă, să ştii,
am să-ţi scriu poezii
 - pe-oglinzi fermecate ce ne-arată copii -
cu penițe din țurțuri cafenii
Iar tu ai să-mi torni ceai cald
şi-ai să mă-mbii cu lămâiţă-felii.



Să vii...să 'mâi...



joi, 2 decembrie 2010

Sunt multe serile-n care...


Aș vrea să fiu o pană,
să las în palma ta o adiere de mătasă
atunci când, regăsit de înserare,
te-așezi din nou la masă
să scrii povestea mai departe,
să-mi alungi răul din odaie,
să dai un rost însingurării noastre.



Carla Bruni - chanson triste