Porunci

În cartea vieţii mele, pe-un rând ce succede unei erate, adaug printre restul impuselor porunci o alta recent învăţată:

Să nu visezi.

The Cranberries - Dreams

Sixpence Non the Richer - Don't dream, it's over

The Corrs - Dreams

Prag sub tălpi goale

Mă ridic din miez de tristeţi…

să şed, cu tălpile goale, 

strânse sub mine, pe prag.

Să-l trec?

[...]

Dar uite că a plouat...

Hmmm... Constat, cu mirare, că ploile,

deşi miros a curat,

nu ne fac înţelepţi

odată ce cad.

Peste noi, vremuri reci.

La fel ca şi pomii din livada mea

ce-s seci.

Nu-mi găsesc vara

s-o port peste umerii goi

şi într-o zi, poate mâine,

o toamnă gri

va veni.

Muzici... luni

Should I fall behind...

“Lonely is healing if you make it.”

“It's okay if no one believes like you. All experience is unique, no one has the same synapses, can't think like you, for this be releived, keeps things interesting lifes magic things in reach.”

Blocul...cu dichis

Amu', om care şi-a scos grătarul în curtea blocului şi a prăjit mici am mai văzut...

Pe vremuri, am văzut şi om care a tăiat găină, tot în aceeaşi curte a blocului... Imaginea cu sărmana păsare, despărţită de cap, şi zbătându-se mă urmăreşte şi acum şi mă face să mă scutur!

A, da! Am uitat! Zâmbesc... şi se spălau covoare în curtea blocului...cu dero :-) ... Copiii îşi lepădau sandalele şi puneau tălpile goale la treabă, la stors...

Da' om care să-şi taie unghiile în fereastra blocului zău că nu am mai văzut! Bine, nu aş putea spune că am văzut nici în seara asta, dar pot să jur că în fereastra apartamentului vecin se întâmplau asemenea treburi de buduar.

...

Cum şedeam eu aşa concentrată între paginile lucrării, aud un sunet familiar... Ţac! Ţac! ... Ţac! Ţac! Ţac!... Ţac, ţac, ţac!

Mă uit la câinele care dormea pe covor, sub ochii mei, şi nu depistez în el sursa zgomotului.

Ciulesc urechea şi realizez că "ţac-ul" vine de afară, din apropiata vecinătate.

Zâmbesc când piesa de puzzle lipsă îmbracă în mintea mea formă de cleştişor.

Un pic timid, parcă pentru a nu se trăda dichisul, ritmul parcurge deget după deget, demonstrând grija pentru formă. Şi, de ce nu,  pedanterie şi dichis.  

Uși

Slidding Doors.

Vechi, bunuț.

Alegeri pe care le facem pentru ca apoi să nu mai fim niciodată la fel.

Insomnii sau patefon matinal...

...depinde cum privesc.

"N-ai cum

Să te prefaci că nu exist.

N-ai cum

Să spui că vii şi să nu mai vii niciodată.

[…]

N-ai cum

Să nu asculţi şi să nu-mi vorbeşti

O zi intreagă.

N-ai cum

Să te joci cu viaţa mea.

[…]

Aşa că n-ai cum să mă răneşti. 

Cineva a făcut asta deja, înaintea ta."

[Taxi - Cineva înaintea ta]

Lots of reasons

Chris Rea - Reasons

so many reasons...they come and they go...

„...Two thousand reasons
Maybe more
Eight hundred chances on faraway shores
Searching for something
Searching for more
Deep down inside me burning
Reasons for the learning

Now you can pick up reasons so easily
Where you've been and where you've got to be
And when the truth don't show you'll always see
Lots of reasons

And pretty soon you've got a heavy load
Dragging those reasons down an endless road
I got to thinking and I got to see
So many reasons coming at me

The one that leaves you high and dry
He says you still owe him, there's a reason why
He'll leave you crying till the tears run dry
He's the one, always the one with all the reasons
So many reasons they come and they go
The reasons for them I'll never know
I've seen so many, they've come and they've gone
I've turned all mine in and I'm happy with one

So don't talk of friendship, do it to me
Make me an offer and make it for free
Don't give me reasons 'cos I wrote that song...”

„sometimes you just have to move forward”

Sunt zile pe care le-ai vrea trecute mai grabnic, de parcă nu din mosorul tău ai deșira fir de timp... Și parcă tocmai aceste zile se încăpățânează să avanseze în ritmul dorit spre granița trecutului și a uitărilor...

Vremurile moderne ne-ngăduie luxul de a fi nefericiți... răsfățul de a pierde vremea cu nimic...

Dincolo de uşa închisă a odăii mele, într-o încercare, fără de izbândă, de a cere răgaz fără dobândă Moşului Timp, mi-am pus un film... 
Ales bine, aşa cum aleg de fiecare dată când merg pe mâna intuiţiei mele...

[...]

Womanin Gold sau Portretul lui Adele Bloch Bauer I, pictat de Gustav Klimt, e o poveste dureroasă ce are puterea să te trezească la viață.

Pentru părţile de viaţă furate nu există pe lumea asta restitutio in integrum...


Dar, din nefericirea mea, mă ridic în capul oaselor şi înţeleg că „sometimes you just have to move forward”. 

„As I stood there looking through the window...”

„As I stood there looking through the window...”

Am revăzut în seara asta Stuck in Love.

Povestea asta despre iubire, răbdare şi regăsire mi-a plăcut mult şi prima dată când am urmărit-o, dar cu atât mai mult mi-a plăcut azi.

[...]

Aşa cum stăteam acolo, privind prin fereastra descoperită a lumii lui, inspirând mirosul marin sărat, inspirându-l adânc, până în inimă, simţindu-l nu drept o sare pe rana deschisă ce sunt, nici ca pe un drob în balans deasupra unor creştete candide, ci drept dovada clară a realităţii că-s vie şi că trăiesc, am înţeles că ceea ce îmi descoperise ateul era de fapt un sens profund creştinesc.

Ateul îmi revelase în cel mai curat mod creştinesc cu putinţă că a iubi înseamnă a ierta.

Un val se sparge de sticlă... îmi ia cu el înapoi în neagra mare scoicile şi vara. Fereastra-i închisă. 

Dar eu nu sunt tristă. 

Looking for the summer

Neîncrederi

           

Încărcată cu marea parte a planurilor mele din ultimii ani, mărturisite numai hârtiei, planuri irosite ori pur şi simplu neîndrăznite, a căror unică menire este acum să fie tocate mărunt, prin mijlocirea Copacului de hârtie, încerc să recuperez prin sprinteneală minutele pierdute aiurea în faţa oglinzii... Aiurea… Căci rochiţele s-au întors pe umeraşe… părul, ale cărui vârfuri fuseseră atent întoarse spre interior, a fost strâns în coc, iar pantalonii albi şi comozi fac în ciudă maldărului de dichisuri cu pretenţii ghemuit pe pat.

Vântul şugubăţ ce nu pridideşte a-nvolbura straiele largi, de vară, se dovedeşte a nu-mi fi mie de mare folos, aşa cum sunt, îmbufnată (Căci e târziu, târziu, târziu!) şi împovărată de kilograme de coli (Chiar, ce ar fi să desfac bocceluţa de maculatură şi să-mi arunc toate dorinţele neîmplinite în vânt?) ce mă ţin bine ancorată într-un prezent neputincios şi oarecum inert…

Observ însă cu ciudă cum vântul reuşeşte a-i iuţi la pas pe ceilalţi călători.

Pentru a mă feri de zgomotul străzii şi al şantierului din cartier, decid să mă ascund după portativ. Tema mea muzicală îmi făgăduieşte fericiri, pricinuite de  amintirile unui timp mai bun, la care mă întorc în acorduri, şi dau să trec de prima străduţă, dar… o maşină argintie îmi barează calea… cel de la volan începe să-mi vorbească prin geamul lăsat, dar eu nu aud nimic şi-ncerc să mă conving, citindu-i pe buze şi fiind atentă preţ de câteva secunde la privirea lui, pe care o declar bună, că nu am a mă teme de nimic.

Programată, amintirea pericolelor – semnal de alarmă! – se declanşase imediat ce am fost rugată să opresc: „Domnişoară….”

„Dacă mă trage în maşină? … Dacă îmi fură geanta? … Dacă, în timp ce îi dau indicaţii, altcineva mă buzunăreşte? Dacă….”

Văzusem un astfel de filmuleţ pe net, cu falşi turişti ce te opresc să îi îndrumi doar pentru a te goli de portmoneu şi ce mai ai de preţ prin buzunare ori poşetă...

Trăim sub spaima pericolelor la tot pasul. Ridicăm ziduri vizibile sau invizibile în spatele cărora ne ascundem. Şi nici măcar nu realizăm cum viaţa trece pe lângă noi.

I-am dat un brânci de nu s-a văzut fricii şi apoi încă un şut în fund şi l-am povăţuit pe călătorul prahovean cât de bine m-am priceput eu cum să-şi croiască drum prin şantier.

Mergea la spitalul de nebuni.

:)

…

Câţi dintre cei ce au trecut în dimineaţa asta pe la Universitate au putut repera la vreme, pe cer, înainte de a se pierde în imensul albastru, micul nor roz? Câţi în afara celor pe care i-am incomodat eu, oprită în mijlocul drumului, scotocind grăbită prin paporniţe după altfel mereu prezentul aparat de fotografiat tot roz (sîc!) pe care, iaca, acum, când aveam nevoie de el, nu îl găseam? Forţaţi de obstacolul ce eram ridicau privirea spre cerul meu, căutând la rândul lor un semn...

Sârguincios, precum un colecţionar de amintiri ce a găsit ceva nepreţuit, l-am fotografiat.

Explosions In The Sky

The Only Moment We Were Alone

Manglehorn...

... un film-poezie, alean, poveste-bucurie.
L-aş revedea de sute de ori. Frumos, prea frumos!

....

Citesc unul dintre comentariile din buză de pagină şi zâmbesc - "film pentru oameni bătrâni"...
Aş zice că-i pentru cei ce se înţelepţesc... dar, de această recunoaştere e un preţ musai de plătit, primesc!

Manglehorn... o imensă bucurie tristă într-o zi de vară ce-a plâns cu cea mai rece ploaie ce s-a găsit în nori. Toate amărăciunile se lecuiesc într-o zi.

"You've kept me at arms lengths for so long...

with your distance...circumstances and riddles... you left me confused and unsure."

http://www.imdb.com/title/tt2893490/

First breath after coma

Doar un scheci...

Foarte bine făcut!

Dar mi-a lăsat aşa un gust amar... nu coborârea ei disperată, căci în viaţă de nu eşti atent şi vezi doar ceea ce vrei tu să vezi, iar nu adevărata faţă a lucrurilor, ţi-o iei.
Ci uşurinţa cu care samsarul de vise îşi cere plata lui...

Reprezentaţiile unora pot însemna coborârea din ultimul tren a altora.

Din umbră

De ești atent la umbrele lor lăsate pe pământ
vei ști când oamenii te mint.

"Alerte de preţ"

Altădată aflai de-un chilipir ori de un loc bun de făcut cumpărături prin viu grai...

Rubedenii, prieteni ori doar cunoscuţi îşi vesteau unii altora zvonurile de chiverniseală de prin târg... 

Acum, liniştea de prânz a telefonului meu e tulburată cel mai adesea de alerte de preţ, iar în căsuţa poştală electronică nu mai e loc de-atâtea newslettere ce fac gălăgie răspândind reclame...

Ne-nsingurăm... şi tot la reducere ni se vinde şi viaţa noastră.

Şosete împerecheate greşit

Pentru că celălalt nu este aşa cum vrei tu, crezi că ai dreptul să-l frângi, să-l înghesui înăuntrul lui, negându-i dreptul de a fi oricum altfel decât îngădui tu.

I-am privit în tăcere şi amărăciune…

Căci ştiu că nepotrivirea dintre ei determină nenumărate alte nepotriviri în lumea din jur.

Ea, frângându-i ideea înainte de a ajunge la final.

El, înghiţindu-şi vorbele şi renunţând a mai spune ceva, indiferent ce, de vreme ce ar fi  fost greşit.

Bunica mea maternă avea o vorbă – „Bune ori rele de spui, tot aşa ţi se răsuceşte limba în gură… atunci de ce să nu rosteşti doar vorbe bune?”

El şi ea, ca două şosete demodate, împerecheate greşit.

Două nepotriviri triste ce se-ncăpăţânează să meargă înainte pe drumul comun, căci şi-au promis…

Ceremonial dâmboviţean

Termometrul spune la umbră suficiente grade încât frunţile s-ajungă-mbrobonate chiar făr' de trudă, în miez de aşteptări încordate.

            Pe uliţa prăfuită, pe la porţi, într-o veghe oarecum ascunsă, două bătrâne stau şi aşteaptă ceva, deznodând şi înnodând basmale sub bărbi ţepoase, ce-s mângâiate rar ca pentru a alunga din gânduri. O a treia, aplecată de spate, iese iute din curte şi li se alătură.

„- Ţăţică, a trecut cu moarta?

-         N-a trecut… cre’ că o ia mai întâi pă la răscruce pă la nea Fane a lu’ Chioru şi-apoi o trece p-aci…

-         Mi-era că a trecut şi n-am ieşit s-o văd... Fusei colea în spate, cu păsările iestea...

-         Ptiii… da' ce păcat de ea... o lăsat trei copchii...

-         Şi bărba-su singur acu’…

-         Ehh… bia… bia rău Costică…

-         Îi cântă frumos… or luat fanfara de la Becheneşti crez, Ţăţică…să-ntreb pă Leana… Ţaţă Leanooo! Ieşi, fa, afără să te-ntreb ceva!

[Dar Leana nu răspunde…]

-         Îi cânta, fa, de ţi se rupe sufletu’…de-ar auzi, i-ar părea şi ei rău că s-a dus…

-         S-a dus, Ţăţică, că dară toţi ne ducem… Ce să făcem?! Ei…dacă n-a trecut, să-i pui lu' Gheorghe să mănânce şi-apăi ies la drum... făcui nişte teci... ”

Ghem, după gard, îngrijesc mai departe de trandafirii mei, dar prind şi eu din zbor firul de jale pentru mort… Fanfara, toropită, urmează domol programul regretelor eterne, aşteptând ca şi restul celor ce-o petrec pe răposată, înşiruiţi pe drumul principal, să fie băgată în pământ, să se-aşeze apoi la masă, s-o pomenească… bine că nu-i post, iar pentru masa de praznic, chiar de nu-i din bogăţie încropită, s-au pregătit bucate, după un soi de rost…

Cu soiul de rost s-a obişnuit şi popa, ce s-a lăsat înduplecat să-şi ţină slujba laolaltă cu amendamentele muzicale aduse ritualului creştin… după cum a îngăduit şi găina petrecută pe sub sicriu, să fie primită…

"Time will wait for no one"

Fericire e...

Fericire e atunci când eşti singurul care preferi scării rulante, exclusivitatea urcuşului asigurat de propriile picioare.
Separat de ceilalţi prizonieri ai oraşului prin ziduri muzicale, zâmbeşti, ocolind o doamnă pe trotinetă, acestei frumoase zile ce promite să nu-ţi mai asigure invitaţia la un ceai de tei găzduit de trufaşă doamna Ploaie de Vară. 

La capătul treptelor, ridici privirea spre cerul tău. Fericirea e!

Senin şi atât

... sunt acele dimineţi în care te trezeşti zâmbind în ciuda somnului ghemuit, ce te-a cuprins spre ziuă.
Prin fereastra întredeschisă, bătrânii tei din curtea blocului îţi desenaseră, cu cerneală invizibilă şi-nmiresmată, musteţi...

Păşind desculţ peste pragul zilei, te priveşti cu mirare - urmele frământărilor de ieri s-au risipit, nu-s nicăieri, nici măcar pe podea, încurcate-ghem de vreo mâţă...
Nu eşti obosit, iar sufletul ţi-e-n tihnă.

Cer albastru în fereastră, pixelat de rândunele ce se-arcuiesc în zborul lor, în preajma cuiburilor...

Muzici de prânz

"...she never gives out

and she never gives in, she just changes her mind..."

Vântul

... ptiii, ce poveşti ne-ar putea împărtăşi vântul!
Doar să ne aplecăm urechea, să ascultăm şoaptele rostite mai întâi copacilor...
Prea ocupaţi, îl ignorăm, luându-i seama doar atunci când ne răzvrăteşte ferestrele ori ne flutură, lipsit de pudoare, faldurile...

În grădina secretă, despre care dacă n-am şti că se află în inima capitalei, am putea jura că se află în vreo urbe uitată de lume, închid ochii şi-ascult vântul strigând păsările pe nume...

Demis - My friend, the wind 

...done chasing butterflies

Fluturii mei s-au aşezat, osteniți şi grei, 
pe pământ
Un spiriduş se jucase cu ei,
aşezându-le cireşe îngemănate la urechi.
Cocheți, oglindindu-se în boabe de rouă,
admirându-se,
fluturii s-au crezut zei.

Şi au lăsat în urmă cerul, dar şi zborul,
lepădându-se de el.

Dylan...

"You're the one i've been lookinf for
You're the one that's got the key
But I can't figure out wether I'm too god for you
Or you're too good for me"

[...]

În cea mai mare parte a timpului...

"Most of the time

I’m clear focused all around

Most of the time

I can keep both feet on the ground

I can follow the path, I can read the signs

Stay right with it when the road unwinds

I can handle whatever I stumble upon

I don’t even notice she’s gone

Most of the time

Most of the time

It’s well understood

Most of the time

I wouldn’t change it if I could

I can make it all match up, I can hold my own

I can deal with the situation right down to the bone

I can survive, I can endure

And I don’t even think about her

Most of the time

Most of the time

My head is on straight

Most of the time

I’m strong enough not to hate

I don’t build up illusion ’til it makes me sick

I ain’t afraid of confusion no matter how thick

I can smile in the face of mankind

Don’t even remember what her lips felt like on mine

Most of the time

Most of the time

She ain’t even in my mind

I wouldn’t know her if I saw her

She’s that far behind

Most of the time

I can’t even be sure

If she was ever with me

Or if I was with her

Most of the time

I’m halfway content

Most of the time

I know exactly where it went

I don’t cheat on myself, I don’t run and hide

Hide from the feelings that are buried inside

I don’t compromise and I don’t pretend

I don’t even care if I ever see her again

Most of the time"

[lyrics source: here]

Duceață din petale de trandafiri

Desfătări de grădinar

Povestea dulceții mele din petale de trandafiri începe firesc, așa cum încep toate poveștile dulcețurilor din petale de trandafiri, cu a fost odată...

A fost odată o tufă de trandafiri. Deosebit de spinoasă, înțepa nemilos degetele oricui n-ar fi dovedit băgare de seamă atunci când s-ar fi aplecat asupra ei spre a-i culege florile...
Într-o zi, cineva a dischisit-o, a grijit-o de bube, a scos-o din mijlocul ierburilor rele și i-a arătat lumina și cerul, sprijinindu-i ramurile în atele, iar ea, tufa, drept răsplată pentru binele primit, a înflorit fără măsură, parfumând toată curtea cu o mireasmă căreia cu greu i-ar putea fi găsit ecou în cuvinte...

Odată  înfiripată în minte ideea dulceții, m-am documentat oleacă pe internet: aici și aici. Am ales rețeta cu suc de lămâie și am improvizat apoi, cantitatea mea de petale fiind probabil mai mare decât cea din rețetele de mai sus, după cum am evaluat cântărind grămada în mâini. Practic, am pus mai mult suc de lămâie și mai puțin zahăr, raportate la cantitatea mea de petale, ca un bucătar curajos, novator și iscusit ce sunt (cei care își amintesc cum am băgat eu la cuptor, împreună cu tava, și un suport cauciucat știu că nu glumesc, desigur... ).

În rest, pașii parcurși au fost identici celor recomandați în rețetele de mai sus: am cules petalele....

le-am spălat....

le-am frecat cu zahăr, le-am acoperit și le-am lăsat în așteptare; am pus pe foc zahărul, apa și sucul de lămâie...

după ce a fiert amestecul de mai sus, am adăugat petalele...

și am așteptat ca dulceața să fie gata, amestecând din când în când în cratiță, mai mult ca să am pricină de a zăbovi deasupra ei și de a inspira parfumul care efectiv te năucește și te îmbată.

Dacă aș putea trăi din ceea ce mi-ar oferi pământul, nu m-aș gândi de două ori ce drum am de ales...

Mai jos, dulceața :)

Vie

vie de viță sau viță de vie... :) cu cireșe la urechi

Încurcături

Grauri

Fiiiii-U!

Fiiiiiiiiiiiii-U!

...

Dimineața, soare în ferestre și sinfonie ciripie...

Așa înțeleg și eu - și primesc! - să-ți fie dat ghes a-ți pune tălpile goale pe podină, în pofida durerii de cap care te chinuie din miez de noapte, înfundându-ți creștetul dureros adânc în perne.

Lumina era atât de bună încât am fost la un pas de a sări peste obișnuita cană matinală cu cafea pentru a ieși mai întâi în grădină să mă bucur de fiecare frunză, de fiecare gâză, de fiecare nor din vată de zahăr, de fiecare sunet de care nu am parte în orașul din beton.

Păsăroaiele în privința numelui cărora m-am dumirit între timp - îs grauri!- pe lângă că-s tare cochete, mai sunt și mari și iscusite cântărețe!

Graurii, despre care cei din parte locului pomenesc cu obidă, dând din mână a pagubă,  căci le fac vinovate pe aceste înaripate de furtișagul boabelor de struguri, dar și de ocuparea fără drept și înfundarea cu cuib (mdeh...) a coșurilor de fum, îmi plac foarte mult și-mi sunt dragi! Încă o preferință - pe lângă cele legate de nuci și de tufe - ca să fiu socotită stranie de către vecinii mei bătrâni.

Îmi sunt atât de dragi păsăroii ăștia cu țârâit de gâză încât după ce le-am descoperit căsuca încropită la a mea șubrezită streașină, am înțeles că saceacul prăvălit de Moș Timp și de vremea rea care a permis găzduirea lor va mai avea de așteptat până să fie îndreptat și repus la locul lui...

I-am urmărit astăzi pe graurii vecini vreme de câteva ceasuri, până când Duhul Sfânt, pogorât pe pământ, și-a spus că-i mai înțelept pentru sufletele noastre să fim trimiși la ceasurile amiezei în odăile noastre, la hodină, nu cumva să cădem în ispita prea bunei vremi și să trudim prin ogrăzi.

Ploaia a amuțit cântecul graurelui vreme de trei ceasuri, cât timp stropii proaspeți și-au făcut de lucru, chiar de era zi de sărbătoare, în praful drumului...

Miroase acum a proaspăt și-a verde...

Au amuțit și glasurile oamenilor, ascunși în bucătăriile lor de vară, cu perdele la uși, să fie ferite de iscodiri obraznice de muște...

Am deschis fereastra și-am ascultat stropii repezi în liniștea unei ulițe rupte parcă din timp. Pe-aici, mașinile ce trec într-o zi pot fi numărate pe degetele de la o mână, iar eu nu am nimic a comenta împotriva acestei stări de fapt, dimpotrivă.

***
Graurii cu care împart casa mi-au amintit de-o cărticică a copilăriei mele, o cărticică cu coperți tari (era bună și pentru step...mdeh....minte de omuleț de 5 ani...): Familia Graur și Moș Paul.