Muzici de prânz

"...she never gives out

and she never gives in, she just changes her mind..."

Away

About today
The National


"Today you were far away
and I didn't ask you why..."

Mirunei...

It's late...it's late...it's late but not too late.


It's late - Queen

Scuturate de praf

Grăbeşte-te şi vino - Angela Similea

Să fiu o floare - Angela Similea

Pastişă. Pastel. Past Tense

Bob Dylan - When the Deal Goes Down

În noaptea asta nu-i loc de tăceri...

Colorez concentrată la un ultim

past[el].

O biată pastișă

scobită de miez
S-aducă un pic cu ce ne-am dorit...


Şi totuşi...încă mai crezi că te-am amăgit?

De spui că n-am fost nici într-un fel

cum de mai ştii cine-s eu?

Bob Dylan - Must Be Santa

Mai vechi, adunate

...

Ne-am săpat cuibul în pământ.

Aveam gura plină de lut

Şi nu puteam să-ţi spun cât te iubesc,

Şi nu puteam să-ţi spun că ştiu că te-a durut.

Stăteam în cuibul nostru în pământ. Doar eu. Tu nu.

Şi-aveam şi ochii-acoperiţi de lut

Să nu te văd când pleci. Să nu mai ştiu de tine.

Frământ pământul ud cu picioarele goale.

Să fac ceva. Orice. Ca să te uit.

Tu stai în cuibul tău. Şi cuibul tău nu-i în pământ

Şi nu ţi-e dor. Nu ţi-e nimic.

Frămânţi pământ. Frămânţi şi tu. Cu mâinile-

amândouă goale.

Şi-atât ne-a mai rămas - nimic,

Când tu frămânţi

Şi eu frământ

Şi din pământ

Şi în pământ - vom merge. Fiecare.

[2 ianuarie 2009, jurnal de călătorie]

*******

Mereu

Dacă noi nu am mai fi
- aş tăcea.
Mereu.
Atât de mare ar fi durerea mea.

[2 ianuarie 2009, jurnal de călătorie]

Scrisoridedeparte

"Dragul meu drag,

Îţi scriu din nou. Privind înapoi, îmi pare că ne-au despărţit ani mii şi mii…De ce a trebuit să pleci tocmai acum, când începeam să fim? Am rămas privindu-te cum te îndepărtai, cu sărutarea ta pe buze şi cu promisiunea tuturor lucrurilor minunate care ne-aşteaptă pe amândoi ascunsă strâns, în pumn…Aş fi vrut sa îţi întorci privirea înapoi…Eram încă acolo aşteptând, neîndrăznind sa mă îndepărtez. Te priveam cum te îndepărtai, devenind din ce în ce mai mic…o linie…un punct… apoi nimic. Dispăruseşi. Nu ai întors privirea înapoi, de parcă, ţi-ar fi fost teamă ca nu cumva vreo vrajă rea să ne destrame…să ne separe unul de altul pentru mereu.
Zilele trec greu fără tine. Îmi pare că restul lucrurilor-s fără însemnătate şi-mi iau ca repere de timp scrisorile pe care le aştept cu-atâta drag, scrisori trimise de departe. Trimise aşa cum îmi place mie, ca pe vremuri (Ţi-am spus cât mi-eşti de drag? Nu numai pentru că îmi faci pe plac şi îmi dai curs răsfăţului! Nu numai pentru asta îmi eşti drag!). Am apucat oare să-ţi spun şi cât îmi e de drag scrisul tău mic, înghesuit şi puchinit de licean? Cum mângâi fiecare rând şi-ncerc apoi să o pătrund pe ea, ea-depărtarea dintre noi? Şi-mi desenez în gând imagini cu tine, îngândurat, masa de scris şi cafeaua pe care nu ar trebui să o mai bei la ora aia târzie din noapte? Stiloul tău negru ce-mi scrie poveşti de trecut de urât, de noapte bună?
Am plecat mai devreme astăzi din locul ştiut. Pe străzi. Pe străzile pe care m-ai dus în cea de-a treia zi. Îmi place până şi praful ăsta bătrân acum, când ştiu, că paşii tăi l-au răscolit în sus….în jos…acum cât timp ? Abia când mi-am ridicat privirea spre nucul pe care mi l-ai dăruit tot atunci, am văzut câţi nori erau adunaţi sus pe cer. Şi nucul meu drag aştepta ploaia asta…ca pe-o iubită de mult prea mult timp dorită. Să-l dezmierde…să-i ude rădăcinile bătrâne…să-l aline…Şi cum aş mai fi putut eu atunci să mă supăr?
N-aveam umbrela…de fapt, nici nu-mi trebuia. Am regretat doar ca nu m-am abătut din drum să-l iau cu mine şi pe Smock. Ştii doar cât i-ar fi plăcut…Să ne plimbam ca doi bătrâni, ca doi prieteni de demult, el mult mai vesel decât mine.
Când m-am întors în camera în care, de când te-am întâlnit pe tine, toate îmi par străine, am apucat doar să-mi schimb rochia, lipită - de mai bine de o oră - strâns de mine…să-mi scutur parul…să îl şterg (prosopul mov, cel despre care îmi spuneai că-ţi place cum miroase atunci când mă ştergeai cu el pe spate…îţi aminteşti? Mirosul pielii mele, miros amar, sărat, bronzat, cu gust de …immm..stai!Ce-mi spuneai? Caise confiate?). Atât am reuşit să fac. Am adormit apoi un somn de după-amiază-ntarziată, un somn cum cred că nu am mai dormit de când eram copil – eu, cea mai mică fată de pe stradă. Un somn cu-un vis plin de oftat şi plin de dor. De dorul tău. Un vis în care tu-mi erai aproape.
Când m-am trezit, o rază de lumina îmi şerpuia mocnit pe covor mulţumită unuia dintre puţinele felinare de pe stradă. Şi Smock încă dormea, mustăcind mulţumit. Iar raza aia de lumină, aşa firavă cum era, îl mângâia. Bătrânul meu prieten…
Şi cerul se curăţase de nori. Era răcoare. O seară de mijloc de vară.
Am aprins lampa mare să-ţi scriu. Să-ţi spun despre mine. Să-ţi spun despre o altă zi petrecută în fiecare gând alături de tine.
Spune-mi, mai e mult pana-ai să vii?
Cu dor nespus,
A ta, …"

[1 ianuarie 2009, jurnal de călătorie]

Siluete

S-a lăsat ceaţa peste oraş...
Triști şi reci, parcă acoperiți de pământul întreg eram în ăst ceas.
S-a lăsat ceaţa peste oraş...
Iar cerul, ce nu-mi fusese nicicând refuzat, pierdut mi-i acum'
Fără putinţa de-a fi regăsit altădat'.
S-a lăsat ceaţa peste oraş...

Eu am ales.
Am ales să îmi pun al meu pas lângă-al tău.
S-a lăsat ceaţa peste oraş...
Şi m-am rugat ieri, în ultimul ceas,
Să Te ierte pe tine…căci nu ai ştiut ce faci.

S-a lăsat ceaţa peste oraş…

[12 ianuarie 2009, Jurnal de călătorie]

Bruxelles, ianuarie 2008

..am rămas atunci o singură zi în Bruxelles. E ciudat cum, unele locuri, oricât de frumoase, îți rămân străine, iar altele, din prima clipă, se rostuiesc în sufletul tău și știi, pur și simplu, că deși nu-i acasă, ar putea oricând să-ți devină.