"Rough justice"

Rolling Stones - Rough Justice

Interesul meu pentru politică este egal cu 0,28%. Cu toate acestea, nu am putut rămâne nemișcată în fața evenimentelor care au făcut să fremete întreaga țară, mai ceva ca foamea care ne prinde, pe zi ce trece, tot mai tare în strânsoare.

Carevasăzică senatorul Voicu e-n arest...aha...ăsta e preţul pentru cel ce-ntreabă, dar pentru ce-l ce cumpără?

Aud apoi că nu suportă regimul de detenţie, deşi chiar el, cu guriţa lui, a făcut trimitere la trecutu'-i glorioso-spartan, când exercițiile fizice mergeau mână-n mână cu frecatul pe dinți. (Probabil că pe-atunci, senatorul, dar şi alţi colegi de-ai dumnealui de la Şcoala de ofiţeri activi au învăţat cum vine treaba cu "făcutul la dinţi")
Slabi de inimă ne mai sunt aleşii...şi simțitori tare!

După ce ani de zile au mâncat rahat, dovedind stomac tare, clachează la prima gură de aer cu iz de bare. Mă-ntreb de, după răhăţişuri, senatorul nostru o fi-ncercat să-mbuce ceva cretă...pentru creşterea temperaturii şi-a pulsului.

Nu sunt fan lapidare şi nici linşaj public. Dar totuşi aş schimba aţa care-i nepotrivită la culoare şi-n plus, un pic prea tare...Au, dar mă scuzați, am uitat să-ntreb: "îi (mai) pasă cuiva?"


Să-i urăm sănătate multă senatorului, prescrierea rapidă a tuturor păcatelor (că ne aflăm în Postul Mare) şi să-i punem şi-un cântec, căci vorba ceea, cu cântec e!

Rolling Stones - This Place is Empty

...

Ştefan Iordache şi Sanda Ladoşi - Nu mă iubi

...

Ştefan Iordache şi Angela Similea - Te-ncearcă viaţa

La câteva bloguri distanţă...

...aş fi ieşit să mă plimb, însă nu am putut. Paşii mei, mai încăpățânaţi decât mine, m-ar fi dus în seara asta doar "one way".
Prea lașă, am pregetat ...lăsându-mă pradă unei noi căderi...

..tic - tac...tic -tac...blog după blog, "următorul blog", frunzăream, absentă printre prea multe gânduri, prin blogspot.

Şi dintr-o dată m-am oprit aici, la Lipova...

...e linişte.

chris lennertz

Patimi

Nu suntem decât două biete piane dezacordate...
Doi bătrâni strigoi uguind, din suflete știrbe, blesteme
să bată în neam departe, peste șapte,

să cadă pe stirpe
stârpind tot ce-i rod...orice șoaptă...

Săptămâna Patimilor, născând în locul liniștilor,
doi nebuni ai vorbelor deșarte.
Doi bieți nebuni ce s-ar vinde pentr-o victorie
ce n-ar trece de noapte
o dată...şi-ncă o dată...şi-n vecii vecilor...

Oare rămâne ceva din toate, apoi?



Lucy Shwartz - Gone Away

Cum să ajungi rapid la divorţ - Tutorial

~~~ partea a doua ~~~~

Ieșim într-un târziu de la Chocolat. Râsete, cât să pice tencuiala de pe Sfânta Biserică, proaspăt restaurată.
Şi-un pic friguţ - pe-ăsta îl combate fiecare după cum consideră, eu neputând să vă dau sfaturi după ce tocmai am pomenit de cele sfinte.

Vine şi momentul despărţirii. Pupături, îmbrăţişări, promisiuni întru revedere grabnică şi obişnuitul îndemn "Dă-mi un semn să ştiu că ai ajuns acasă cu bine!"

Amu', eu casa am nimerit-o (de unde putem trage învăţământul cum că clătita nu fusese stropită îndeajuns cu minunata licoare)...greu tare a fost însă cu es-em-es-ul. Vă povestesc îndată de ce.

Bântuită de stafiile snobice ale amicului, căruia îi era un picuţ ruşinică să-mi fie alături, în public, când extrăgeam din poşetă dragele şi bătrânele mele telefoane, am cedat şi am cumpărat instrument cu screen touch. Ei bine, dacă înainte scriam un sms într-un minut, acum scrierea aceluiaşi sms îmi ocupă timp undeva înspre 10-15 minute. Şi-s drăguţă când spun, "scrierea", căci corect ar fi "scrijelirea".
Absolut inutil pentru mine băţul cu pricina, me scuzaţi stylus pen. În plus, îmi par a fi şi uşor ridicolă, pigulind printre litere şi nenimerind, bineînţeles, de două ori la rând, ceea ce îmi e de trebuinţă. Sfârşesc, de cele mai multe ori, renunţând a mai trimite mesaj.
Probleme mult mai mari am însă atunci când trebuie să găsesc ceva, foarte rapid, în pântecele drăcoveniei, căci aceasta funcţionează după reguli proprii şi-n plus, mai e şi căpoasă, precum o femeie care parcă s-ar da de la a doua întâlnire, însă îi e un picuţ teamă c-ar putea fi considerată uşoară.

Dar să revenim, cum vă povesteam, ajung acasă - cu zâmbetul arborat pe faţă şi fericirea dogorind. "Să-i dau de ştire", îmi zic...Mă apuc să compun misiva ...Cei care au avut plăcerea să primească, de-a lungul timpului, sms-uri de la mine cunosc doar că, în general, nu le las în voia sorţii, alocându-le din energia mea creativă cote-părţi bune...nu şi de când am schimbat suportul, scrierile mele devenind de-a dreptul...peltice!

În fine, gat compunerea, chiar dacă ciobită pe alocuri..."Să caut persoana în listă", îmi spun...Mâna mi-era deja nesigură, lichiorul înmuind-o, pe dreapta, cel puţin! După minute bune, o găsesc! Pfuiii...
Hmmm...o să-i spunem "Popescu". Dau "send" şi ...şi văd mesajul plecând, cu numele adrisantului complet desfăşurat ca o ultimă adiere într-o seară fierbinte de vară...

"[P]uck![P]uck![P]uck!" Era o "persoană", dar nu aceea care trebuia!

"Oare-n ce porţi baţi tu, mesajule, în miez târziu de noapte?"
...ei, asta, aflasem deja.

Mă trezesc instantaneu şi dau să introduc o erată...Dar nu ştiu cum fac că pornesc mesajul tot intr-acolo unde-l pornisem şi mai devreme..."Ptiu, sărăcia naibilii!"

Uite aşa te află tot satul (bine, bine, dacă nu te mănâncă în burice de degete să ţii musai să ai un blog, numa' al tău :D), iar dacă nu întreg satul, atunci toţi Popeştii pe care îi ai în agenda, când te-ai dus, cam cum a fost şi dacă ţi-a plăcut...

Într-un târziu, veştile au reuşit să se intersecteze, şi eu şi persoana fiind foarte bine, mulţumim, sănătoase, însă nu şi devreme acasă...

Cam aşa poţi ajunge, dragii mei, în prag de divorţ, până s-apuce să se digere clătita întreaga.

V-am pupat!

"Vă rog să coborâţi din maşină! Ce-aţi consumat? [...]

~~~ prima parte~~~

[...]

...o... clătită....."

Ei, n-a fost chiar aşa...dar ar fi putut foarte bine să fie!

Luată de val şi simţindu-mă tare bine, nu am procesat complet informaţia, nerealizând că ceea ce comandasem era însiropat în lichior. De-abia când "BEŢIA" (Corina ştie....) a umplut strada cu râsetele mele, ne-am pus întrebări...

Una peste alta, starea a fost bună şi se menţine. Aşa că vă recomand "Bourse au Cointreau" de la Chocolat. Delicios!

Între noi fie vorba, cred că mă număr printre puţinii care se pot pili cu o clătită.

Postare în post

Deunăzi, părutu-mi-au toate îndeosebi de grele...vorbele-mi...straiele-mi...respirările...

Până şi ceasul, ce cu-ale lui bătăi, îmi majorează deficitul...ceasul ce-mi mușcă adânc, de coapsă, ursita...

Oare nu știe că suntem în post?...se-nfruptă cu nesaţ din ea, o gustă îndelung, dedulcindu-se, lăsându-se ispitei...ursitei cu sâni mari şi pielă fină-catifea...

Numai să nu se-ajungă până-ntr-acolo încât să cadă grea!

[...]

...câte se pot schimba în zece zile.
Tu...eu...noi... Statuile, până mai ieri cu cuşme de nea, picate pe frunte, au astăzi aninate de grumaz ghirlande albe de ghiocei...iar păsări mici adună puf să-şi facă cuib...

Numai în noi e iarnă grea...este îngheţ...şi văd pe drum, căscate mari, din loc în loc, copci viclene, ce se deschid către-un adânc...ce poate ne-ar primi năuntrul lui, la rând cu alţii care, ca şi noi, au renunţat...prea osteniţi, dezamăgiţi de-o iarnă-ntinsă cât un sec în care-au intrat plini de nădejdi ce n-au dat rod...

Când peţitorii se întorc din drum. Fracturi în dimineţi post-luni

Se spune că dorințele cresc direct proporțional cu acumulările. Că niciodată nu suntem mulțumiți cu cât avem...de ceea ce avem...Pornim la drum excluzând din calcul nu compromisul, ci maleabilitatea, cu trufia tinereții așezată în portul nostru sub formă de far, luminând până departe...

Pierdem din vedere factorul timp, care, nestingherit, continuă să facă ceea ce dintotdeauna i-a plăcut lui să facă: să treacă. Trecându-ne şi pe noi dimpreună cu el..

Fălindu-ne în plinătatea noastră, facem alegeri...de viață, îi seceram pe ceilalți, mai slabi ori nepotriviți, sortindu-i conjugărilor la trecut...putem doar mult mai mult!

[...]

Într-una dintre zilele trecute gândurile mele s-au cuibărit iarăși în vremuri îndepărtate, aproape de bunica...de vorbele ei calde, prevenitoare..."Măriuca, mamă, nu mai mânca mâncare întoarsă...Se vor întoarce pețitorii din drum..."

Iar eu râdeam...eram necruțătoare cum numai copiii, simțind de partea lor atât iubirea necondiționată a părinților și-a bunilor, cât și întinderea iluzoriu nesfârșită a timpului înaintea lor, pot fi...Iar ea, Buna, nu se supăra...mă mângâia şi, punându-mi înainte mâncare proaspăt pregătită, mă îndemna - "Hai, mănâncă, mănâncă..."

[...]

…de-o parte a balanței ce sunt el îmi așază cu braț greu trei vorbe: "totul e relativ".
Încerc să le-mping într-o parte cu mâna, deși știu că eliberându-mă de ele, talerele se vor balansa dezordonat, mult timp.

Mă prăvălesc în mine...din mine...nestăvilit spre adâncuri...

Am atins cu palmele fundul mării…abisul…am încetat a-mi mai simți inima cum bate…şi-am închis ochii, dorindu-mi ca totul să se sfârșească.

Mi-era dor de liniște...dar liniştile pieriseră, înfrânte - poate astă vară?

Liniștile, sparte în fărâme ascuțit-tăioase, erau împrăștiate - atât cât puteam cuprinde cu privirea - pe drumul ce aveam să-l străbat de-acum cu picioarele goale...

Am mai îngropat un talant, fălindu-mă că știu că-n mine născuse iubirea...

"Bucuriile nu pot să ne vină decât din noi, 
din împăcarea în primul rând cu noi înșine,
din necesitatea de a lua lumea aşa cum
este - cu înălţimile şi căderile ei -

şi din înțelegerea faptului că lumea

va fi tot aşa cum este și atunci când noi nu vom mai fi."

Ioan Romoşan - Fragmentarium

[Editura Cartea Românească, 1998 , p.222]

David Bowie - Absolute Beginners

Visul oricărei neveste

L-am descoperit astăzi pe norc. Aşa am putut face o plimbare virtuală atât prin spatele blocului meu, cât şi prin faţa casei amicului. Parcase frumos, a trebuit să recunosc...

M-am amuzat, în sinea mea, imaginând scenarii în care omuleți cu figuri uimite, trași în poză, în alăturări și împreun...pardon, împrejurări cât se poate de nefericite, au fost dați deopotrivă în vileag și la gazetă, prin publicarea, intru eternitate, pe internet, a fotografiilor document.

Singurul dezavantaj e că nu-i în timp real. Dar chiar şi-aşa poţi să descoperi, întâmplător, că "a dat nor(o)cul peste tine" ori peste al tău ori a ta.

Prin urmare, mai mult decât binevenite pe norc reclamele emisiunilor "Iartă-mă" şi "9595".

Have fun, copii! Cu Norc, dai de norOc!

Bătrânul şi metroul în oraşul temerilor

Counting Crows - Mrs Potter's Lullaby

Îmi propusesem să scriu despre diminețile la metrou în fiecare zi, cred, de când m-am întors acasă...și probabil în restul zilelor dinainte de a pleca peste mări şi țări.
Aşa că, iată-mă!
N-aș îndrăzni să mă grăbesc a scrie negru pe alb că trăim, pentru că în capitala noastră dragă nu trăiești, ci, de nu te-a biruit una-alta, să zicem că exiști. Revenind, am să scriu, prin urmare, că locuim. Într-un oraș în care, de când pui piciorul afară din casă (şi uneori, chiar în propria casă...), trebuie să te ferești. De omul pe care-l găsești dormind pe scările blocului. De șoferi şi semafoare. De mizeriile de pe trotuare, dar şi de ceea ce-ți pică, nu din cer, ci de undeva de mai aproape, dacă ai noroc, numai pe straie. De bălţi. De oameni... De...
O astfel de dimineață a fost şi asta.
După ce am supraviețuit semaforului intermitent montat, până la finalizarea lucrărilor la vestitul mall din Berceni, pe o străduță nu mai lată de trei pași, străduță ce ar trebui să devieze fluxul de mașini spre Șoseaua Olteniței, mi-am continuat drumul spre munci. Ocolind voinicește șantierul. Rugându-mă în gând să nu mă lase inima la auzul strigătelor uneia dintre balaoacheșele care se ocupă cu comerțul stradal în zonă: "Țigări!!!!!! Țigări!!!!"
Câţiva adormiţi s-au trezit fix într-un studiu de caz pentru "Disciplina în construcţii", pomenindu-se cu o umbră mare, hidoasă ce se pogora din ceruri deasupra capetelor lor. Nu, nu! Americanii nu filmau Independence Day! Doar muncitorii care încearcă să dea gata pasajul Sun Plaza garau, pe calea aerului, niscaiva utilaje. Locația, zonă pietonală intens circulată şi desigur neîmprejmuită, era propice manevrelor...experimentului? Nu, desigur...sunt convinsă că știau exact ce fac pe-acolo! Treziți brusc din adormire, oamenii şi-au îndesat capetele între umeri şi, făcându-şi câteva cruci cu limba în gură, au mulțumit tot cerului din care se ivise năpasta că scăpaseră cu viață.
Şi ei şi eu ne îndreptam tot într-acolo. Gura de metrou Piaţa Sudului.
Scot cartela şi dau s-o introduc în aparat. Dar, ce se întâmplă? Incitate de vuietul trenului în tunel ce vestea apropierea, câteva gospodine m-au placat ca la rugby, aruncându-mă din poziţia cap de linie, taman la coada cozii, înainte de a apuca să spun ceva despre ...creaţie.
"Zen! Zen! Zen!"...şi am plusat cu câteva fragmente din Oliver Shanti pentru liniştirea spiritului războinic.
Ha, ha, haaaaaa! Dar ce-mi văd ochii? Metroul a plecat aproape gol din staţia Piaţa Sudului, lăsând jumătate dintre plătitorii de cartelă cu buza umflată, pe marginea peronului. Se grăbea poate înspre greva de mâine, dar mai ales pentru că venea tare din spate, la peste patru minute distanţă (ora de vârf, mdeh, sîc!) "o altă garnitură". Printre păgubiţii de timp, şi gospodinele mele - mărturisesc că nu mi-am putut stăpâni un zâmbet sadic.
Şi, cum ziceam, trec cele patru minute şi, metroul soseşte. Ne-ngrămădim să apucăm să urcăm că niciodată nu poţi să ştii cum le e vrerea angaţilor de la metrou. Noi, călătorii, ne facem culcuş din ce în ce mai strâns unii într-alţii pe măsură ce staţiile se scurg. Nimeni nu coboară, mulţimi urcă.
Punctul critic - Piaţa Unirii.


" - Avansaţi! Avansaţi! Avansaţi, vă rugăm frumos!
- Nu mai insistaţi că nu mai e loc!"


Nu mai e loc pentru că toată lumea stă ciorchine pe uşă cu teama în suflet că "nu o să apuce să coboare". O doamnă în vârstă încolăceşte bara din dreptul uşii. Ptiii, basca mă-sii, noi acu' de ce ne ţinem?
La Universitate niciunul dintre cei postaţi în uşă nu s-ar mişca pentru a face loc celor ce nu numai că îşi doresc să coboare, dar chiar e musai să facă asta. La fel şi doamna care, dintr-o dată musteşte de energie şi ţine piept valului de călători doritori să scape din strânsoare.


În fine, reuşesc să ...mă dau jos...Fiu...de data asta nu mi-au rupt ciorapii!
În graba mea, reuşesc să observ că pe peron, mai nimeni nu-şi doreşte să se urce în metroul nostru. Destul de gol, de-acum...

Sunt mai bătrână cu câţiva ani şi mi-a reuşit chestia asta într-o singură dimineaţă!

Şi-mi amintesc brusc de îndemnurile domnului primar general despre care am să vă povestesc altădată. Până atunci - păstraţi-vă zen în oraşul temerilor.

Paşii tăi

Bucureşti, Parcul Herăstrău
11 martie 2010
Sarah McLachlan - Song for a winter's night

Sarah McLachlan - The path of thorns

...a nins fără-ncetare zile bune
întocmai ca o mare încercare.
Şi m-am temut,
împovărată de-atâtea semne-aglomerate de-ntrebare,
întâi, c-am să mă rătăcesc
de tine, tu cel ce-mi eşti acum întreaga lume.
Apoi, că am să pierd şi șoapte..şi secunde...
- de nu ești tu, eu oare la ce-s bună? -
Până și respirările mi-ar deveni prea grele şi, de prisos,
le-aș lepăda pe drumul fără de întors.
A nins atât...
a nins tăcut...peste mirările mele și-ale unei statui cu clop alb şi zâmbet mut.
A nins şi le-a acoperit.
Ferite le restitui bătrânului domn Timp
dimpreună cu iertările ...

E liniște de gheață în primăvara noastră îniernată...
Ascult...
Aud pașii tăi...
Către mine se-ndreaptă?





Mai sus, fotografiile mele

Eternul feminin în lumea muzicii

Dragii mei, mă grăbesc să răspândesc vestea. Duminică seară, 14 martie, sopranele Daniela Rădulescu şi Sasha Verner, alături de pianista Ioana Maxim vă așteaptă la Seara de operă, la Teatrul Act.

Dacă pe 14 februarie scuze s-au mai găsit, la fel și pe 1 ori pe 8 martie, duminică, domnii mei, eschivările nu-şi mai află nici locul, nici rostul, gazdele așteptându-vă, alături de doamnele voastre, la o seară a "Eternului feminin în lumea muzicii".

Ptiii, cum trece vremea!

Primesc zilnic tot felul de informații prin e-mail. Că a mai căzut un cap prin vreun partid, că s-a mai ratificat vreun tratat, că şi-a mai cumpărat vreo distinsă doamnă ministru vreo gentucă nouă - cu toate sunt pusă la curent!

Aşa am aflat şi despre numirea în funcția de director interimar al AMPOSDRU a doamnei Anca-Cristina Zevedei. Mărturisesc că, deşi femeie, mi-a tresărit inima din piept asociind imaginea, pusă la dispoziţie de o publicaţie, numelui. Tare frumoasă doamna director!
Însă minunea, se pare, nu a ţinut decât patru zile. Căci autoarea articolului a revenit asupra subiectului din 4 martie, taman de ziua femeii, potcovind-o pe doamna director interimar cu o poză nouă, făcută, cred eu, la scurtă vreme după o criză de rinichi ori de spate!

Ce nu pot înţelege este maliţiozitatea autoarei. Semnatară a două articole având acelaşi subiect, publicate la patru zile distanţă, demonstrează schimbări bruşte de stare şi îndoiri periculoase de coloană vertebrală.

Dar să nu o mai lungim cu vorba! Vă invit să aruncaţi o privire:

BEFORE and AFTER

Ce s-o fi întâmplat între 4 şi 8 martie, numai bunul Dumnezeu, autoarea şi redactorul-şef trebuie să ştie!
Ceea ce ştim, cu siguranţă, toţi este că vremea trece...și frumusețea chipului dimpreună cu ea.

"Thank you for your purchase. Your order is currently being processed.

You will receive an email shortly confirming your purchase and including delivery information."

Dap...cu rândurile de mai sus m-am ales după plasarea unei comenzi pe site-ul Kaspersky.
Nu tu order number, cum scria la carte ori mult așteptatul mesaj de confirmare. Iar asta, pentru ore bune.
Aşa că ar mai trebui să adauge distinșii și-o notă de subsol în care să-l definească pe "shortly". Mărturisesc că deja mă împăcasem cu gândul găurii din buzunar şi dădusesem la pace și cu stafia păgubosului ce-mi răsufla zeflemitoare peste umăr.
"Ei, și? Am luat o plasă pe net...doar nu sunt prima şi nu voi fi nici ultima... "
Dar, se pare, că după îndelungi verificări, băieții s-au convins că nu era nicio problemă cu cardul meu de România și au dus la capăt ceea ce se angajaseră să ducă și ceea ce pentru alţii, de pe meleaguri demne de încredere, realizează în câteva minute. Mi-au trimis codul!

Victorie! O strig, însă doar cu jumătate de gură. Cu cealaltă promit ceva: chiar dacă mi-am "luat protecţie", asta a fost ultima dată în care am mai cumpărat ceva, cu cardul, pe net.

1 martie

Primăvara a venit la mine înspre seară. Ce-i drept, îi simțisem - ori poate doar îi intuisem - mirosul verdelui cu câteva zile în urmă, pe când mă plimbam prin parc.
Primăvara a venit la mine înspre seară. Mirosul pământului agățat a nedespărțire de tulpinile fragile ale primăvărițelor m-a încredințat că nu mă înșelasem.
Dusă-i iarna.

...că de n-ar fi, nu s-ar povesti

Așadar, dragii mei, am aflat astăzi de existența ceaiului "Picioare ușoare". Rebotezat de colegii mei "Picioare negre" (nu are rost să ne-ntrebăm de ce. Ori dacă...Nu, nu...)
Cu siguranță, ceaiul Picioare ușoare nu este recomandat luptătorilor K1...ori trepădușilor...

Şi tot cu siguranță, cei care l-au botezat astfel nu băuseră înainte niciun strop de ceai Minte limpede.

singurătate

mazzy star - into dust

Mă-ntreb ce-ar mai rămâne din povestea noastră
dacă, de mâine, n-am mai putea o vorbă să ne spunem.
Două năluci pierdute printre sute cuvinte,
am ridicat şi noi Babelul nostru-ntru deşărtăciune.
Găsi-vom oare aşa liniştea pe care nu ne-am priceput
a o dura noi doi, atunci când vocea ta, ce îmi plăcea atât,
mă mângâia?...când tu o căutai pe-a mea
s-alunge răul din trecut, ce se-ndesa malad,
printre degetele mâinilor noastre împreunate?
Ori, schilodiţi, vom încerca să gâjâim, schimonosiţi,
neobosiţi, când tu, când eu...când tu...
nehotărâţi a renunţa, mult prea bătrâni pentru a cuteza...
La ce bun toate?
La ce bun vorbele, fie ele şi ale tale şoapte?


Te privesc acum...nu, nu te-aud.
Şi de-ar fi fost altfel,
oricum nu aș fi priceput ce-mi spui.
Străini vorbind același grai, ne amăgim de-atât amar de timp
Eu - că te cred, tu - c-ai să vii cândva.