...am ridicat ochii deasupra paginilor de carte. Veneam de departe, de-acolo unde sufletul meu își aflase liniștea, redeschizând porțile demult închise ale copilăriei. Muștele - amețite de nehotărârea unui timp care ar fi stat a ploaie, însă nu dorea să-și boțească pantofii cei noi, pantofi de vară, de miez de iunie, lăsându-se în voia stropilor iuți - musafiri nepoftiți la vremea prânzului, în cea de-a șaptea zi. Le priveam cum făceau cerc pe fondul alb al peretului.
Mirosul de aer proaspăt, brazii, răcoarea și norii au deschis prin poarta zugrăvelii ușa în timp. Eram cu mulți ani în urmă în bucătăria de vară a casei de la Lotru. Bunica, Mamama, pregătise pește prăjit, ce mă aștepta acoperit cu o farfurie, împrăștiind plăcute mirosuri împrejur să purced a prânzi. Bunica, înarmată cu un băț la al cărui capăt fâșii de pungă tăiată aduceau urgia bâzâitoarelor, le zgornea. Peretele bucătăriei, văruit în alb, devenise scena pe care lungi zurgălăi înfruntau nepoftitele. Și atunci, ca și acum, timpul îmbia la somn, ca întotdeauna înainte de ploaie.
Revăd în minte mâna frumoasă și plină a bunicii, dar și privirea ei preocupată ca nimic să nu mă tulbure pe mine, mica ei fată, Măriuca.
Mi-e dor de ea, de bunica mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu