Fructele dulci ale singurătățurilor

...nu-mi amintesc ce activități, în afara jocurilor mele din copilărie, când mă ferecam între granițele unor lumi asupra cărora aveam putere de viață și de moarte, uitând de toate, să mă mai fi țintuit în loc ore în șir, bucuria nefiindu-mi defel știrbită pe măsura scurgerii ceasurilor. Dimpotrivă.
Prinzând din zbor o idee lansată de Mădă care, la ultimul meu popas acasă mi-a făcut dar de suflet, lucrat cu migală, un tablou dintre primele aduse la viață de ea, ieri, hotărâtă să gust și eu din plăcerea pictării, mi-am căutat de drum într-un loc unde știam că voi găsi cele necesare. Le-am târguit și iată-mă așadar pusă pe treabă.
Fără pretenții de expunere, deși prin afișarea tablouțelor mele de ieri pe blog cam asta am făcut, am găsit în pictare o resursă de preț pentru sufletul meu.
Mereu prinsă cu cele ce trebuia făcute, acasă nu aș fi avut vreme nici măcar pentru gândul de a încerca. Iată de ce am să trec această îndeletnicire printre bogățiile aduse de viețuirea mea aici, departe de acasă, în orașul de pe Main.

Mulțumesc Mădă! :)

Mai jos, acuarelele mele :)