În casă se mai simte încă mirosul de pâine coaptă...
Iar starea mea sufletească, primenită într-un fel neaşteptat, compensează din plin efortul depus pentru frământarea aluatului.
Am căutat pe net şi am ales o reţetă de pe pagina retelemamei.ro, de aici.
Prima pâine a arătat după cum se poate observa mai jos, pregătită aluat-tavă de mânuţele mele (yes!:D):
Nu foarte aspectuoasă, însă extrem de gustoasă.
Şi, după ce am mâncat(-o) de (/la) prânz, plină de orgolii şi fumuri brutăristice, mi-am zis că-i musai să dublez cantităţile indicate în reţeta de mai sus şi să frământ, dintr-un foc, două pâinici. With a little help from my friends, mai exact din partea uneltei de nădejde...
Căci mi-am amintit că undeva prin măruntaiele cămării dormita o maşină de făcut pâine care, după câteva tentative eşuate de prepare în casă a pitei de toate zilele, s-a trezit exilată pe cel mai înalt raft şi înconjurată de multe-muuulte obstacole ca să nu mai ştim de dânsa...
Ei, dar mai greu mi-a fost nu să frământ cu mâna prima cocă, ci să-mi croiesc drum către prinţesa moulinex exilată în turn...Aveam să-mi amintesc curând de ce ne fuseseră atât de mari supărările la adresa dânsei şi de ce ne-am despărţit urât...
Cum povesteam, dublez cantităţile, pun totul în maşină, îmi frec mâinile de mulţumire şi-o pornesc. A-hoi, Pită!... fără să mă gândesc însă că după ce am să apăs butonul "power" nu voi mai reuşi, cu niciun chip, să ajung la programul nr. 11 "frământare fără coacere". Turbata maşină, hămesită, mi-a înşfăcat aluatul şi-a început să-şi facă de cap cu el, înghiontindu-l şi încingându-l, de i se aburise gemuleţul mai ceva ca-n scena de dragoste din Titanic.
Mărturisesc că am intrat în panică, amintindu-mi de pietrele pe care le copsese în trecut...Taman coacerea îmi dorisem s-o evit şi tocmai de-o straşnică coacere părea c-o să am parte!
Ce să fac, ce să fac? Păi ce să fac?! Butonul "power" nu mai răspundea... Unplug să fac.
[...]
[...]
Iată-mă aşadar cu coca dintr-un kilogram de făină întinsă pe masă. Vlăguită şi moale ca după efortul intens la care fusese supusă.
Pusesem ulei de măsline. Zahăr brun. Iar acum, în tura doi, înlocuisem făina neagră de grâu cu una integrală de secară.
Era musai să frământ...
Să-mi mai risipesc astfel din ifosele de maestru brutar...
De la un timp încolo mă cuprinsese parcă şi regretul că-n loc să mă apuc să răstorn casa cu susul în jos, tribut curăţeniei de primăvară, eu mă apucasem să coc pită... Dar, ca-n poveste, taman atunci când eram pe punctul de a ceda, răsturnând în coşul de gunoi parţial-omogenizatele, un umăr de nădejde mi-a devenit sprijin...şi uite aşa, am pregătit pâinea.
Ce-a ieşit? Cam asta:
Între timp m-am dumirit şi cum s-o iau pe prinţesa moulinex ca să facă ce-i spun eu, nu ce-o îndeamnă programul nr. 1 pe dânsa.
La ora la care gat aceste rânduri, prima pâinică este aproape isprăvită. Una din cele două de mai sus, cea cu măsline şi chimen, a fost şi ea degustată:
Motive suficiente pentru pregătirea pâinii în casă găsiţi citind articolul din gândul. Enjoy!
Cu prima ocazie încerc focaccia. Vă ţin la curent!
ps
Puteţi încerca să mă citiţi şi pe pagina europeanlawafternoonschool.blogspot.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu