luni, 7 mai 2012

The rear view window

Aici sunt banii dumneavoastră: aleea care nu duce nicăieri.


Se ia una bucată loc de joacă pentru copii (cică....). Se fac pierdute băncile, se scoate gardul şi se pun dale pentru o alee. Îhm...arată nu foarte urât, iar băbuţele ar putea urca fără probleme panta. 
Se toarnă ciment deasupra dalelor. Se pun alte dale peste. Îhm...Acum ai nevoie de pioleţi ca să te caţeri.
Se găureşte aleea cu picamărul şi se instalează gardul la loc. 
Aleea continuă să nu ducă nicăieri.
Rămânem în Bucureşti, sectorul 4.


ps


Cu ceva timp în urmă, primarul presărase prin grădini tichii cu mărgăritare...pardon, aspersoare. Acum mă trezesc la ore fixe în noapte - înfloresc grădinile :-"
În curând nu voi mai avea caroserie la maşină....




The rear view window

Micii



The rear view window


Super luna mea


sâmbătă, 24 martie 2012

@Sâmbăta asta am copt pâine




"...o să fie pâine."

Sâmbăta asta am copt pâine



În casă se mai simte încă mirosul de pâine coaptă...
Iar starea mea sufletească, primenită într-un fel neaşteptat, compensează din plin efortul depus pentru frământarea aluatului.


Am căutat pe net şi am ales o reţetă de pe pagina retelemamei.ro, de aici.

Prima pâine a arătat după cum se poate observa mai jos, pregătită aluat-tavă de mânuţele mele (yes!:D):






Nu foarte aspectuoasă, însă extrem de gustoasă. 

Şi, după ce am mâncat(-o) de (/la) prânz, plină de orgolii şi fumuri brutăristice, mi-am zis că-i musai să dublez cantităţile indicate în reţeta de mai sus şi să frământ, dintr-un foc, două pâinici. With a little help from my friends, mai exact din partea uneltei de nădejde...

Căci mi-am amintit că undeva prin măruntaiele cămării dormita o maşină de făcut pâine care, după câteva tentative eşuate de prepare în casă a pitei de toate zilele, s-a trezit exilată pe cel mai înalt raft şi înconjurată de multe-muuulte obstacole ca să nu mai ştim de dânsa...

Ei, dar mai greu mi-a fost nu să frământ cu mâna prima cocă, ci să-mi croiesc drum către prinţesa moulinex exilată în turn...Aveam să-mi amintesc curând de ce ne fuseseră atât de mari supărările la adresa dânsei şi de ce ne-am despărţit urât...

Cum povesteam, dublez cantităţile, pun totul în maşină, îmi frec mâinile de mulţumire şi-o pornesc. A-hoi, Pită!... fără să mă gândesc însă că după ce am să apăs butonul "power" nu voi mai reuşi, cu niciun chip, să ajung la programul nr. 11 "frământare fără coacere". Turbata maşină, hămesită, mi-a înşfăcat aluatul şi-a început să-şi facă de cap cu el, înghiontindu-l şi încingându-l, de i se aburise gemuleţul mai ceva ca-n scena de dragoste din Titanic.

Mărturisesc că am intrat în panică, amintindu-mi de pietrele pe care le copsese în trecut...Taman coacerea îmi dorisem s-o evit şi tocmai de-o straşnică coacere părea c-o să am parte!

Ce să fac, ce să fac? Păi ce să fac?! Butonul "power" nu mai răspundea... Unplug să fac.


[...]

Iată-mă aşadar cu coca dintr-un kilogram de făină întinsă pe masă. Vlăguită şi moale ca după efortul intens la care fusese supusă.
Pusesem ulei de măsline. Zahăr brun. Iar acum, în tura doi, înlocuisem făina neagră de grâu cu una integrală de secară.

Era musai să frământ...
Să-mi mai risipesc astfel din ifosele de maestru brutar... 
De la un timp încolo mă cuprinsese parcă şi regretul că-n loc să mă apuc să răstorn casa cu susul în jos, tribut curăţeniei de primăvară, eu mă apucasem să coc pită... Dar, ca-n poveste, taman atunci când eram pe punctul de a ceda, răsturnând în coşul de gunoi parţial-omogenizatele, un umăr de nădejde mi-a devenit sprijin...şi uite aşa, am pregătit pâinea.


Ce-a ieşit? Cam asta:









Între timp m-am dumirit şi cum s-o iau pe prinţesa moulinex ca să facă ce-i spun eu, nu ce-o îndeamnă programul nr. 1 pe dânsa.


La ora la care gat aceste rânduri, prima pâinică este aproape isprăvită. Una din cele două de mai sus, cea cu măsline şi chimen, a fost şi ea degustată:









Motive suficiente pentru pregătirea pâinii în casă găsiţi citind articolul din gândul. Enjoy!
Cu prima ocazie încerc focaccia. Vă ţin la curent!

ps

Puteţi încerca să mă citiţi şi pe pagina europeanlawafternoonschool.blogspot.com 

marți, 20 martie 2012

Cum procedăm atunci când produsele cumpărate s-au defectat în cursul perioadei de garanţie?



În urmă cu cinci luni de zile am achiziţionat dintr-unul din magazinele de electrocasnice de pe piaţa românească (Hai să vă văd! Ce începe cu „F”, nu e FUCK, însă categoric e DE FUCK?) un LCD PHILIPS care, din păcate, a avut o viaţă foarte scurtă, încetând să funcţioneze subit. Cum, în condiţii normale de funcţionare, acest produs ar fi trebuit să aibă o durată medie de utilizare de cinci ani (!), am decis să solicit vânzătorului nu repararea produsului, ci înlocuirea sa, conform prevederilor Legii nr. 449 din 12 noiembrie 2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora (la care chiar certificatul de garanţie făcea trimitere).

De bună-credinţă, l-am pus în ambalajul original pe care îl păstrasem (sîc!) şi am purces cu LCD-ul în cârcă spre vânzător. Ajung (năduşită, căci era destul de greu) şi le comunic angajaţilor de la intrare ce problemă am. Observ cum doamnei de la casierie i se lungeşte figura, apoi, amintindu-şi probabil ce învăţase dumneaei la cursurile de perfecţionare la care o trimisese angajatorul său, mă anunţă sec că „produsul nu poate fi schimbat”.

"Măi să fie! Casieră”…îmi zic. „Nu ştie ea…” Un coordonator de departament musai să ştie care-mi sunt drepturile, care-i sunt obligaţiile…

O rog aşadar politicos să cheme un „şef” şi …chiar cheamă. Aveam să aflu că doamna Ioana S. era şeful de magazin şi peste ea „nimeni mai mare nu şedea! (o, da!). De altfel, după ovaţiile pe care părea că le aude pretutindeni în jurul ei, gene teatral date peste cap, superioritate şi tupeu puteam să îmi dau şi eu seama că mă aflam în regatul ei, unde nu se mai aplica legea română, ci cea a „muşchiului său”.

Această „doamnă” care după ce, la câţiva paşi de mine, s-a şuşotit timp bun cu o altă angajată a marelui (mda!) magazin, s-a apropiat în cele din urmă şi m-a lăsat să spun ce anume doream, însă doar pentru a-mi servi în plin,cu multă mulţumire de sine, glonţul pregătit pe ţeavă: „Nu putem să vă schimbăm produsul.” ("Hehehehe! Mori, loser-ule care eşti, cumpărător idiot care ne-ai ales pe noi pentru a arunca pe apa sâmbetei jumătate din salariul tău…Başca timpul tău liber pe care îl pierzi acum, căci oricum nu vei obţine nimic…Hehehe! Ce??? Drepturi ale consumatorului?! Dreptul nostru, legea bunului plac şi profitul nostru, nene! Respect, şefa!”)
[Acum, serios, chiar am auzit cum un "operator comercial”, aşa cum însăşi distinsa doamnă, îl numise, cu câteva clipe înainte, în sens peiorativ, o felicita de pe tuşă: „Bravo, şefa!”
Bravo că ce? Că-şi etalează tupeul şi că nu respectă legea?
"Ce puii mei!”, mi-am zis…şi cu banii luaţi şi umilită de prost-crescuţii ăştia?]

„Dar nici măcar nu aţi verificat produsul…” Dau să mă apar şi scot din geantă Legea nr. 449/2003 tipărită…Încerc să-i explic că, în calitate de cumpărător, am nişte drepturi, că nu-i normal ca un produs care ar trebui să funcţioneze cinci ani, să se strice în cinci luni, că-n acest caz operează în favoarea mea, cumpărător, o prezumţie legală conform căreia „[p]ână la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate”. Prin urmare, e ca şi cum l-aş fi cumpărat stricat acum trei ceasuri…Îi arăt ceea ce scrie în certificatul de garanţie: „[…] 10. Modalitatea de asigurare a garanţiei: reparare, înlocuire, conform normelor legale […]" – adică exact ceea ce ceream şi eu.

Foarte sigură pe ea, doamna argumentează că vânzătorul, adicătelea EA, reprezentant al societăţii de la care cumpărasem produsul acum defect, nu are nicio obligaţie/răspundere faţă de mine, cumpărător, ci producătorul LCD-ului, adicătelea Philips.

„Păi, cum doamnă?! Eu lui Philips i-am dat bănişorii mei ori, vorba cântecului, «lu’ mata»?”

Argumentam şi combăteam destul de frumos, mai un articol din lege, mai un „vă reclam la OPC!”, deşi în interiorul meu pricepusem deja cu cine aveam de-a face şi că nu voi obţine respectarea obligaţiilor lor contractuale cu una, cu două. O rog prin urmare să îmi scrie pe spatele facturii că refuză înlocuirea produsului defect, să pună data, să ştampileze şi să semneze. Refuză. Insist.

Îşi sună consilierul juridic. Se sfătuiesc: „[…] mă, dacă tu zici să scriu, io scriu. Scriu ce zici tu."

[Bun aşa, îmi zic…”scrie acoloŞA că ar trebui să vă trageţi câte patru palme fiecare….”]

Ajung prin urmare, nu ştiu cum ori când, să vorbesc, la telefon, cu consilierul lor juridic. Domnul – i-am uitat numele – mă ia şi el de sus, căci, nu-i aşa, cumpărătorul păgubit trebuie zdrobit şi luat în balon, şi-mi recomandă să uit de Legea nr. 449 din 2003, căci aceasta s-ar aplica doar în cazul vânzărilor prin internet….(„What the FUCK?! A…Uitasem. E magazinul cu acelaşi nume…). Mă enervez destul de rău şi-l sfătuiesc eu de această dată: „Colega, te rog, nu te mai strădui…Am făcut aceeaşi facultate amândoi, deşi mă cam mir cum ai absolvit-o dumneata...”. Închei convorbirea, nu însă înainte de a-i comunica că voi depune o reclamaţie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iar el îmi răspunde că nu am decât să procedez aşa, dreptatea fiind de partea lor, căci nu există o obligaţie de înlocuire a produsului de către societatea F., toată răspunderea aparţinând producătorului, chestiunea urmând a fi rezolvată prin plasarea produsului în service. „Şi, am să văd eu, OPC-ul îmi va răspunde la fel…”

Înţeleg, după ce toată seara mea liberă era f…erfeniţă, că nu voi pleca înapoi acasă cu produsul înlocuit, ci doar umilită şi cu convingerea reîntărită şi amară că în România absurdul, nedreptatea, prostia, reaua-voinţă, înşelătoria etc. sunt zeiţe cărora, vrem-nu vrem le aducem tribut şi ne închinăm…

Mă pregăteam aşadar să închei, când, ca printr-o ceaţă o aud pe distinsa doamnă şefĂ căreia îi restituisem telefonul, să poată primi ultimele sfaturi juridice, replicându-i sfătuitorului său: „Că NU VREAU EU să i-l schimb! Da?!”

[„POFTIM?”….POFTIM?!”]

Prin urmare, părea că domnul consilier se mai înmuiase în certitudinile lui şi îi recomanda să îmi înlocuiască produsul defect. Oare de ce?!

Nu îmi mai amintesc prea bine ce i-am mai spus şefei legat de vrerea dânsei şi drepturile mele, însă ştiu că am plecat din magazinul lor cu refuzul scris de înlocuire a produsului defect, semnat şi datat de distinsa. Nu însă şi ştampilat, dar era bine şi aşa, căci aveam un punct de pornire pentru reclamaţia la ANPC.

În cele din urmă, povestea s-a sfârşit cu bine pentru mine - nu voi mai intra în detalii. 
Şi pentru că m-am gândit că este un subiect util, haideţi să vedem cum procedăm, din punct de vedere juridic, atunci când produsele cumpărate s-au defectat în cursul perioadei de garanţie. Găsiţi articolul pe pagina mea cu profil juridic europeanlawafternoonschool.blogspot.com


duminică, 22 ianuarie 2012

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

România. Real



Reţeaua Real...


[...]
- Nu vă supăraţi, filtrele pentru cafea...?
- Filtre pentru cafea?! Partea de hârtie?
- Da....
- La detergenţi!

duminică, 8 ianuarie 2012

Noi am mai crescut un pic...


După Crăciun, la bunici
27 decembrie 2011








Oraşul. La rece


Bucureşti,  1-2 ianuarie 2012
Fotografii de AMG şi GV