În urmă cu cinci luni de zile
am achiziţionat dintr-unul din magazinele de electrocasnice de pe piaţa românească
(Hai să vă văd! Ce începe cu „F”, nu e FUCK, însă categoric e DE FUCK?) un LCD PHILIPS
care, din păcate, a avut o viaţă foarte scurtă, încetând să funcţioneze subit. Cum,
în condiţii normale de funcţionare, acest produs ar fi trebuit să aibă o durată
medie de utilizare de cinci ani (!), am decis să solicit vânzătorului nu
repararea produsului, ci înlocuirea sa, conform prevederilor Legii nr. 449 din 12 noiembrie 2003 privind vânzarea
produselor şi garanţiile asociate acestora (la care chiar certificatul de
garanţie făcea trimitere).
De bună-credinţă, l-am pus în
ambalajul original pe care îl păstrasem (sîc!) şi am purces cu LCD-ul în cârcă spre
vânzător. Ajung (năduşită, căci era destul de greu) şi le comunic angajaţilor
de la intrare ce problemă am. Observ cum doamnei de la casierie i se lungeşte figura,
apoi, amintindu-şi probabil ce învăţase dumneaei la cursurile de perfecţionare
la care o trimisese angajatorul său, mă anunţă sec că „produsul nu poate fi
schimbat”.
"Măi să fie! Casieră”…îmi
zic. „Nu ştie ea…” Un coordonator de departament musai să ştie care-mi sunt
drepturile, care-i sunt obligaţiile…
O rog aşadar politicos să
cheme un „şef” şi …chiar cheamă.
Aveam să aflu că doamna Ioana S. era şeful de magazin şi peste ea „nimeni mai
mare nu şedea! (o, da!). De altfel, după ovaţiile pe care părea că le aude
pretutindeni în jurul ei, gene teatral date peste cap, superioritate şi tupeu
puteam să îmi dau şi eu seama că mă aflam în regatul ei, unde nu se mai aplica
legea română, ci cea a „muşchiului său”.
Această „doamnă” care după ce,
la câţiva paşi de mine, s-a şuşotit timp bun cu o altă angajată a marelui (mda!)
magazin, s-a apropiat în cele din urmă şi m-a lăsat să spun ce anume doream,
însă doar pentru a-mi servi în plin,cu multă mulţumire de sine, glonţul
pregătit pe ţeavă: „Nu putem să vă schimbăm produsul.” ("Hehehehe! Mori,
loser-ule care eşti, cumpărător idiot care ne-ai ales pe noi pentru a arunca pe
apa sâmbetei jumătate din salariul tău…Başca timpul tău liber pe care îl pierzi
acum, căci oricum nu vei obţine nimic…Hehehe! Ce??? Drepturi ale
consumatorului?! Dreptul nostru, legea bunului plac şi profitul nostru, nene!
Respect, şefa!”)
[Acum, serios, chiar am auzit cum
un "operator comercial”, aşa cum însăşi distinsa doamnă, îl numise, cu
câteva clipe înainte, în sens peiorativ, o felicita de pe tuşă: „Bravo, şefa!”
Bravo că ce? Că-şi etalează
tupeul şi că nu respectă legea?
"Ce puii mei!”, mi-am
zis…şi cu banii luaţi şi umilită de prost-crescuţii ăştia?]
„Dar nici măcar nu aţi
verificat produsul…” Dau să mă apar şi scot din geantă Legea nr. 449/2003 tipărită…Încerc să-i explic că, în
calitate de cumpărător, am nişte drepturi, că nu-i normal ca un produs care ar
trebui să funcţioneze cinci ani, să se strice în cinci luni, că-n acest caz
operează în favoarea mea, cumpărător, o prezumţie legală conform căreia „[p]ână la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în
termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul
livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă
cu natura produsului sau a lipsei de conformitate”. Prin urmare, e ca şi cum
l-aş fi cumpărat stricat acum trei ceasuri…Îi arăt ceea ce scrie în
certificatul de garanţie: „[…] 10. Modalitatea de asigurare a garanţiei:
reparare, înlocuire, conform normelor legale […]" – adică exact ceea ce
ceream şi eu.
Foarte sigură pe ea, doamna argumentează
că vânzătorul, adicătelea EA,
reprezentant al societăţii de la care cumpărasem produsul acum defect, nu are
nicio obligaţie/răspundere faţă de mine, cumpărător, ci producătorul LCD-ului,
adicătelea Philips.
„Păi, cum doamnă?! Eu lui
Philips i-am dat bănişorii mei ori, vorba cântecului, «lu’ mata»?”
Argumentam şi combăteam destul
de frumos, mai un articol din lege, mai un „vă reclam la OPC!”, deşi în
interiorul meu pricepusem deja cu cine aveam de-a face şi că nu voi obţine
respectarea obligaţiilor lor contractuale cu una, cu două. O rog prin urmare să
îmi scrie pe spatele facturii că refuză înlocuirea produsului defect, să pună
data, să ştampileze şi să semneze. Refuză. Insist.
Îşi sună consilierul juridic.
Se sfătuiesc: „[…] mă, dacă tu zici să scriu, io scriu. Scriu ce zici tu."
[Bun aşa, îmi zic…”scrie acoloŞA că ar trebui să vă trageţi câte
patru palme fiecare….”]
Ajung prin urmare, nu ştiu cum
ori când, să vorbesc, la telefon, cu consilierul lor juridic. Domnul – i-am
uitat numele – mă ia şi el de sus, căci, nu-i aşa, cumpărătorul păgubit trebuie
zdrobit şi luat în balon, şi-mi recomandă să uit de Legea nr. 449 din 2003, căci aceasta s-ar aplica doar
în cazul vânzărilor prin internet….(„What the FUCK?! A…Uitasem. E magazinul cu
acelaşi nume…). Mă enervez destul de rău şi-l sfătuiesc eu de această dată: „Colega, te rog, nu te mai strădui…Am
făcut aceeaşi facultate amândoi, deşi mă cam mir cum ai absolvit-o dumneata...”.
Închei convorbirea, nu însă înainte de a-i comunica că voi depune o reclamaţie
la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iar el îmi răspunde
că nu am decât să procedez aşa, dreptatea fiind de partea lor, căci nu există o
obligaţie de înlocuire a produsului de către societatea F., toată răspunderea
aparţinând producătorului, chestiunea urmând a fi rezolvată prin plasarea
produsului în service. „Şi, am să văd eu, OPC-ul îmi va răspunde la fel…”
Înţeleg,
după ce toată seara mea liberă era f…erfeniţă, că nu voi pleca înapoi acasă cu
produsul înlocuit, ci doar umilită şi cu convingerea reîntărită şi amară că în
România absurdul, nedreptatea, prostia, reaua-voinţă, înşelătoria etc. sunt zeiţe
cărora, vrem-nu vrem le aducem tribut şi ne închinăm…
Mă
pregăteam aşadar să închei, când, ca printr-o ceaţă o aud pe distinsa doamnă
şefĂ căreia îi restituisem telefonul, să poată primi ultimele sfaturi juridice, replicându-i
sfătuitorului său: „Că NU VREAU EU să i-l schimb! Da?!”
[„POFTIM?”….POFTIM?!”]
Prin urmare, părea că domnul
consilier se mai înmuiase în certitudinile lui şi îi recomanda să îmi
înlocuiască produsul defect. Oare de ce?!
Nu îmi mai amintesc prea bine
ce i-am mai spus şefei legat de
vrerea dânsei şi drepturile mele, însă ştiu că am plecat din magazinul lor cu refuzul scris de înlocuire a produsului defect, semnat şi datat de distinsa. Nu însă şi ştampilat, dar era bine şi aşa, căci aveam un punct de pornire pentru reclamaţia la ANPC.
În cele din urmă, povestea s-a sfârşit cu bine
pentru mine - nu voi mai intra în detalii.
Şi pentru că m-am gândit că este un
subiect util, haideţi să vedem cum procedăm, din punct de vedere juridic,
atunci când produsele cumpărate s-au defectat în cursul perioadei de garanţie. Găsiţi articolul pe pagina mea cu profil juridic europeanlawafternoonschool.blogspot.com
