Brunch plin de gânduri

Firimituri pe buze

Cred eu, zilele astea povestea cu buzele e de actualitate! Aşa că sunt în trend!

Chiar nu mi-am putut imagina că buzele botoxate merg şi ele cu metroul! În primul rând pentru că în metrou, atunci când îl folosesc eu, nu prea e loc şi-apoi pentru că nu e fashionable, fată/dragă…

Ei bine, iată că am trăit ziua în care o pereche de buze botoxate şi-a făcut simţită prezenţa în imediata mea vecinătate, în metrou. Nu-nu-nu-nu-nu, buzele nu erau asortate cu o pereche de ochelari cu rame mari, din aceia pe care trebuie că-i porţi pentru că îţi fac aşa, un look inteligent şi lasă impresia că vin în compensarea unui efort de lecturare susţinut. Nu! Ele erau decât nişte buze. 

Ba nu! Erau decât buze botoxate asortate cu sanviş. Ptiiii, mi-am zis, risipindu-mi o altă dilemă: carevasăzică mănâncă!

Dar la auzul dumicaţilor grăbiţi mi-am ascuns ruşinată privirea pricepând că-mi mai fusese încredinţat un secret. Sonor.

Aşadar orice încercare din partea buzei botoxate de a rămâne discretă pare sortită eşecului. 

*****

Culmi

Să te târguieşti cu o mamaie pentru legăturile de ceapă preţ de-un timp suficient tramvaiului să facă staţie.

Să bateţi palma, să plăteşti ceapa şi să porneşti în fugă spre staţia cu tramvai în ea, comunicând din priviri cu vatmanul-cel-tânăr ce pare a fi un tip înţelegător.

Să te strecori printre maşini care te evită la firul cepei proaspăt cumpărate şi …. şi…  exact când fandai graţioasă prin aer, convinsă fiind că vei pune piciorul direct pe prima treaptă a trenuleţului, vatmanul să-şi întoarcă privirea dătătoare de speranţă de la tine şi să-ţi închidă uşile în nas (Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă era vorba de buzele botoxate!)
Vatmanul te priveşte iară. [Poate că el e totuşi bun şi între tine şi el, în afara uşilor închise, s-a strecurat o neînţelegere...(?!)]

Îi faci semn cu mâna timid şi mai încerci încă o dată să-l convingi să-ţi deschidă căci e târziu şi pentru tine, bate vântul şi plouă. Şi uite, ai şi sacoşica asta cu ceapă... Vatmanul rămâne imperturbabil. Îşi întoarce ochii de la tine către maşinile care blochează şinele şi porneşte. Trage semnalul sonor. Maşinile îi fac loc. Încet, se îndepărtează cu trenul lui, care putea să fie şi al tău, spre o nouă staţie. Următoarea.
Ai mai pierdut un tren... 

*****

Amin!

Încerc să scot câinele din bloc. Câinele, la văzul ploii dese, se împotriveşte cu toate cele patru picioare.

Prin uşa deschisă îi fac loc Vecinului care, mai niciodată până în dimineaţa asta, nu mă salutase. Cu ţigara aprinsă în colţul gurii şi fumuind de zor îmi spune „Mulţumesc, domnişoară! Doamne-ajută! Doamne-ajută!”

Eu rămân năucită inspirând mirosuri proaspete, aşa ca-n est, de West...

Vecinul îşi continuă drumul spre apartamentul său, un pic mai aproapiat de cer decât al meu, lăsând în urmă dâră tămâiată.
Şi-n cel mai mărunt fum de ţigară există un duh… care se vrea sfânt.