Când peţitorii se întorc din drum. Fracturi în dimineţi post-luni

Se spune că dorințele cresc direct proporțional cu acumulările. Că niciodată nu suntem mulțumiți cu cât avem...de ceea ce avem...Pornim la drum excluzând din calcul nu compromisul, ci maleabilitatea, cu trufia tinereții așezată în portul nostru sub formă de far, luminând până departe...

Pierdem din vedere factorul timp, care, nestingherit, continuă să facă ceea ce dintotdeauna i-a plăcut lui să facă: să treacă. Trecându-ne şi pe noi dimpreună cu el..

Fălindu-ne în plinătatea noastră, facem alegeri...de viață, îi seceram pe ceilalți, mai slabi ori nepotriviți, sortindu-i conjugărilor la trecut...putem doar mult mai mult!

[...]

Într-una dintre zilele trecute gândurile mele s-au cuibărit iarăși în vremuri îndepărtate, aproape de bunica...de vorbele ei calde, prevenitoare..."Măriuca, mamă, nu mai mânca mâncare întoarsă...Se vor întoarce pețitorii din drum..."

Iar eu râdeam...eram necruțătoare cum numai copiii, simțind de partea lor atât iubirea necondiționată a părinților și-a bunilor, cât și întinderea iluzoriu nesfârșită a timpului înaintea lor, pot fi...Iar ea, Buna, nu se supăra...mă mângâia şi, punându-mi înainte mâncare proaspăt pregătită, mă îndemna - "Hai, mănâncă, mănâncă..."

[...]

…de-o parte a balanței ce sunt el îmi așază cu braț greu trei vorbe: "totul e relativ".
Încerc să le-mping într-o parte cu mâna, deși știu că eliberându-mă de ele, talerele se vor balansa dezordonat, mult timp.

Mă prăvălesc în mine...din mine...nestăvilit spre adâncuri...

Am atins cu palmele fundul mării…abisul…am încetat a-mi mai simți inima cum bate…şi-am închis ochii, dorindu-mi ca totul să se sfârșească.

Mi-era dor de liniște...dar liniştile pieriseră, înfrânte - poate astă vară?

Liniștile, sparte în fărâme ascuțit-tăioase, erau împrăștiate - atât cât puteam cuprinde cu privirea - pe drumul ce aveam să-l străbat de-acum cu picioarele goale...

Am mai îngropat un talant, fălindu-mă că știu că-n mine născuse iubirea...

"Bucuriile nu pot să ne vină decât din noi, 
din împăcarea în primul rând cu noi înșine,
din necesitatea de a lua lumea aşa cum
este - cu înălţimile şi căderile ei -

şi din înțelegerea faptului că lumea

va fi tot aşa cum este și atunci când noi nu vom mai fi."

Ioan Romoşan - Fragmentarium

[Editura Cartea Românească, 1998 , p.222]

David Bowie - Absolute Beginners