Mărturisesc!

Pentru că tot i-am pomenit în postarea anterioară pe patrupezii canini, mărturisesc! 

Da, vecine! 

Eu sunt cea care, după ce dumneata ai adormit, atunci când îmi plimb potaia mea cu care nu înțelegi cum stau în casă pentru că - nu? - sigur pute, are microbi, îşi face nevoile pe covor, îi curg balele şi lasă păr, duc câte ceva de-ale gurii şi "haitei" din spatele blocului care te fugărește de câte ori te vede, în ciuda sufletului dumitale bun.

Da, vecine, înțeleg că-s vremuri grele pentru cei mai mulţi dintre noi şi că, din bucata noastră de pâine, mai bine hrănim un om, iar nu un câne... Înțeleg şi că potăile astea fac gălăgie (dar nu mai multă decât mezinul dumitale care, atunci când îşi spală mașina în spatelui blocului ori de fiecare dată când sufletul lui se lasă purtat în înălțimi de unduiri melodioase, împarte şi cu noi din frumuseți, punându-ne la curent cu ultimele noutăți manelistice)... Înțeleg şi că fac mizerie - dar nu-i aşa? - mizerie e şi scuipatul cu care dumneata îţi marchezi trecerea iritată prin perimetrul "apărat", prin voia sorții, de urecheații ăștia care mie îmi sunt dragi ori cojile de semințe pe care le lași să cadă din mers ori în vreme ce aștepți să se gate micii făcuți la grătar, unde altundeva decât tot în spatele blocului. Şi n-am să scriu mai multe, vecine...

Da, ai dreptate, vecine: se întâmplă ca unii dintre acești câini să fie agresivi, şi, da, în aceste cazuri recunoaștem existența unei mari probleme...Şi, de netăgăduit, vecine, locul lor nu e pe strada; dar ce e la locul lui în țara asta?

----

De ce rândurile de mai sus? 

Pentru că ieri noapte un amărât de câine m-a făcut să pricep cum trebuie să fie atunci când, de atâta sete, nici foame nu îţi mai este...şi cum  poate fi lipăit un litru de apă în câteva clipe...

Pentru că îndrăznesc să vă rog ca măcar un vas cu apă să așezați din când în când la colț de bloc...