Reţeta unei despărţiri de succes

Cei care, chipurile, se pricep

îmi recomandă două cepe

pe care să ţi le aşez pe piept.

Să fie mari, din cele roşii,

să aibă zeamă-n miezul lor,

să plângi şi tu măcar acuma

şi să te usture privirea

atunci când ţi-o apleci în gol.

 Eu habar n-am care-i reţeta

uitărilor la bain-marie.

Ştiu însă că m-apasă până-n pântec

tăcerile din nopţi şi n-aş mai fi...

Ţi-aş scrie, oriunde te afli,

să ştiu de eşti, să ştii că sunt şi...
Şi-atât.

Căci n-am uitat că ne-am spus vorbe

ducând cu gândul spre mormânt,

spre-alte vieţi cu alte reguli...

Dar până şi de-acolo semne

din când în când tot mai răzbesc

până la noi, cei încă pe pământ.

Zii-mi că eşti bine...că e bine...

Că-i linişte, în fine-n voi

şi că i-ai cumpărat inelul

în schimbu'-arginţilor 
ce ne-au pierdut pe noi.
Şi află că nu-s supărată,
din linişti am gustat şi eu
Rămâne acum un rest de viaţă 
s-aflăm de-i bine ori de este rău.