Se leapădă încet o creangă, apoi alta, de zăpezi
stârnindu-mi amintirile pribege
şi rătăcesc din spatele fereştii-o vreme
cu gândurile zăbovind alene,
în dulcea amăgire a captivității din troiene,
pân' ce te-aud din nou scriind povești,
la masa veche din odaie,
despre-un tărâm ce mi-l doresc ca ţărm
stăruitor
al reîntoarcerilor mele
...
Mă-ntorc şi te privesc
şi-ţi spun că îmi eşti tare drag
şi că nu vreau departe să mai plec
nici ispitită de lucirea ghețurilor prea viclene
Cheamă-mă acasă..
Alexi Murdoch -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu