Un duh rău croiește dup-un tipar vechi
îndoieli.
Iar ele cresc prea mari între pereții micii
-ncăperi.
Mă trezesc purtându-i straiele noi fără de vreo
împotrivire.
Nu mă pricep să tăinuiesc lumii tăcerile ce le ascundem
până şi-n privire...
Ferestre sparte în miezul făpturilor noastre
ce-s porţi deschise neîncrederii... căderilor
din lumile albastre...
Nu ştiu când s-a făcut aşa târziu,
când am crescut,
când am uitat să fiu copil,
când ţi-am întins un măr,
când ai gustat din el,
cum ai uitat, aproape imediat,
potecile pe care nu de mult noi ne-am plimbat...
Annie Lennox -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu