duminică, între o tăcere şi o neprezenţă
Adurmiţilor maci,
v-aş fi chemat poate
în astă noapte
de, în afara tăcerilor,
aţi fi găsit în turn
măcar semnele
unor de mult prea mult timp
stinse-n fum șoapte.
Dar, suflet cârpit,
am amuțit.
Pe colțul de geam
amuțit, la rându-i,
'naintea unui ram
ce-l mângâiase.
E târziu...
şi-un paj mov,
tuns cu breton,
îmi străbate odaia
Trezindu-mă din vis...
Nu, n-am să te strig...
De-o fi să vii,
ai să ştii când...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu