"Trandafire, ăştia părăsesc terasa!"

Cronică întârziată

Duminică, 12 decembrie, a fost seara Festivalului național de folk Om bun şi da, am fost în sală. Am cumpărat cuminte, oarecum din vreme, bilete pentru mine & C0. Din păcate, le-am ales atât de prost încât am fost declarată, pe bună dreptate, cel mai neinspirat cumpărător de bilete al anului, primind drept trofeu garanţia că niciodată nu voi mai fi desemnată să fac astfel de achiziţii (Yes!!!! Am scăpat! :d) 

Profit însă de ocazie pentru a declara deschis "Ghidul cumpărătorului de bilete la spectacolele din capitală". Carevasăzică, prima pe listă, Sala Palatului. Niciodată nu vor fi cumpărate bilete în sectorul D, locurile începând de la  1 până pe la 10-11! Bine, doar dacă doriți să vedeţi ceva mai mult de boxe...dacă nu, nu! E foarte bine acolo.


Pe undeva prin zonă am stat şi noi, eu având proasta inspirație de a alege locuri în rândul şase, prilej cu care am putut constata că TVR2 are cameramani cu spatele frumos, dar şi că bărbaţii pot alăpta, artificial, ce-i drept, într-o sală de spectacole. Da, da, nu glumesc! Au stat lângă mine un cuplu şi cei doi copii ai lor: unul a plâns neîncetat, așa cum plâng toţi copiii proaspăt  dezlipiți de la țâța mamei şi puși în brațe tatălui "pentru a le face el ceva...orice", iar celălalt, de vreo patru-cinci ani, a pus de atâtea miliarde de ori întrebarea "De ce?", încât aveam ochii plini de lacrimi înainte ca filmuleţul menit să le stoarcă  să apuce a fi proiectat, pe durata uneia dintre piesele lui Victor Socaciu. (De prisos să adaug că mama ţâncului i-a răspuns la fiecare dintre întrebări, nu?)

Au cântat  Maria Gheorghiu, Ada Milea, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Doru Stănculescu, Mircea Baniciu, George Nicolescu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi (împreună cu Mihai Neniţă) şi Victor Socaciu, pe care intenţionat l-am menţionat la final.

După o săptămână în care am avut timp berechet pentru decantare,  convingerea mea iniţială, născută la faţa locului, a rămas nemodificată: spectacolul ar fi fost unul deosebit dacă Victor Socaciu nu ar fi avut două idei fixe, cotind către megalomanie şi proaste - prezenţa lui Donovan pe scenă, dar şi a secretarului de stat de la Ministerul Culturii - idei pe care, prin jocul sorţii, a avut căderea de a (ni) le impune.

Observasem încă de la bun început, pe afiş, numele unui invitat special, Donovan, dar cum festivalul de folk era declarat a fi unul naţional, mărturisesc că nu prea i-am luat seama.
Lucrurile nu au stat nicidecum aşa cum scrie la gazetă, Donovan reuşind ce-i drept să ridice cea mai mare parte a sălii în picioare, dar asta doar pentru a merge la toaletă ori pentru a-şi cumpăra, de afară, sărăţele. Ca să va faceți o idee, vă spun doar că Donovan a fost atât de potrivit în miezul Festivalului național de folk "Om bun", precum sunt (ori doar îmi par mie  a fi?!) de potriviţi Marina Almăşan şi Victor Socaciu. Totuși, n-aș vrea să fiu înțeleasă greșit: nu pun în discuție valoarea acestui artist, (nu, nu mă refer la Socaciu, ci la Donovan) despre care știu prea puține pentru a putea da verdicte, ci doar justețea prezenței lui în acea seară, la Om bun.

[...] şi,  constatând noi că nu mergea nici cu casetofon, am conchis: "Donovane, dumneata ne-ai apărut în cale să ne nenorocești!". Totuşi, l-am uitat repede (vorba cântecului, "N-a ştii nimeni ca m-am dus/Numa' or vedea ca nu-s"), deşi atât timp cât a fost pe scenă ne-a părut a fi împovărător de mult , la un moment dat speriindu-ne chiar că s-ar putea întoarce să ne mai cânte puţin.

Legendei i-a urmat Cătălin Stepa care, aducând-o printre noi pe Tatiana, a alungat departe tot ceea ce era străin sufletelor noastre. L-am văzut şi l-am auzit pentru prima dată pe băiatul Tatianei şi tare mi-a plăcut, căci, cântând două dintre piesele ei, ne-a mai alinat un strop dorul...

Dar, din păcate, nu am putut pleca acasă cu această stare de bine , căci domnul deputat a ținut morțiș "să facă show"...şi a făcut. Martoră la reacția sălii, care a respins fără drept de apel prezența secretarului de stat în acel loc, în acea seară, m-aş gândi de acum înainte de foarte multe ori în locul lui Victor Socaciu ce aleg să fiu, căci un deputat-folkist care, imediat după ce-a cântat "Mama lor" şi "Fă-mă, Doamne, prost", întinde mâna după placheta  Ministerului Culturii pare a ascunde în adâncuri un suflet candriu... de papugiu.