Desfătări de grădinar
Povestea dulceții mele din petale de trandafiri începe firesc, așa cum încep toate poveștile dulcețurilor din petale de trandafiri, cu a fost odată...
A fost odată o tufă de trandafiri. Deosebit de spinoasă, înțepa nemilos degetele oricui n-ar fi dovedit băgare de seamă atunci când s-ar fi aplecat asupra ei spre a-i culege florile...
Într-o zi, cineva a dischisit-o, a grijit-o de bube, a scos-o din mijlocul ierburilor rele și i-a arătat lumina și cerul, sprijinindu-i ramurile în atele, iar ea, tufa, drept răsplată pentru binele primit, a înflorit fără măsură, parfumând toată curtea cu o mireasmă căreia cu greu i-ar putea fi găsit ecou în cuvinte...
Odată înfiripată în minte ideea dulceții, m-am documentat oleacă pe internet: aici și aici. Am ales rețeta cu suc de lămâie și am improvizat apoi, cantitatea mea de petale fiind probabil mai mare decât cea din rețetele de mai sus, după cum am evaluat cântărind grămada în mâini. Practic, am pus mai mult suc de lămâie și mai puțin zahăr, raportate la cantitatea mea de petale, ca un bucătar curajos, novator și iscusit ce sunt (cei care își amintesc cum am băgat eu la cuptor, împreună cu tava, și un suport cauciucat știu că nu glumesc, desigur... ).
În rest, pașii parcurși au fost identici celor recomandați în rețetele de mai sus: am cules petalele....
le-am spălat....
le-am frecat cu zahăr, le-am acoperit și le-am lăsat în așteptare; am pus pe foc zahărul, apa și sucul de lămâie...
după ce a fiert amestecul de mai sus, am adăugat petalele...
și am așteptat ca dulceața să fie gata, amestecând din când în când în cratiță, mai mult ca să am pricină de a zăbovi deasupra ei și de a inspira parfumul care efectiv te năucește și te îmbată.
Dacă aș putea trăi din ceea ce mi-ar oferi pământul, nu m-aș gândi de două ori ce drum am de ales...
Mai jos, dulceața :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu