... sunt acele dimineţi în care te trezeşti zâmbind în ciuda somnului ghemuit, ce te-a cuprins spre ziuă.
Prin fereastra întredeschisă, bătrânii tei din curtea blocului îţi desenaseră, cu cerneală invizibilă şi-nmiresmată, musteţi...
Păşind desculţ peste pragul zilei, te priveşti cu mirare - urmele frământărilor de ieri s-au risipit, nu-s nicăieri, nici măcar pe podea, încurcate-ghem de vreo mâţă...
Nu eşti obosit, iar sufletul ţi-e-n tihnă.
Cer albastru în fereastră, pixelat de rândunele ce se-arcuiesc în zborul lor, în preajma cuiburilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu