"Tristeți pustii, molipsitoare…
De ce mă urmăriți mereu
Şi, fie ploaie ori ninsoare,
Va țineți scai de capul meu?…"
Pasărea Colibri - Tristeți provinciale
Ţi-am lăsat pe farfurie, lângă ceașca cu cafea, patru covrigei cu mac. Nu mai mult...
Ai plecat spre vis îngândurat, şi-oricât m-am străduit să-ndepărtez, de pe umerii tăi, cu peria a deasă, - o știi, cea dăruită de Crăiasă - bariera scamelor, ce nu erau din vată roz, ce n-apucase a fi gustată, n-am izbutit s-ajung la miez, să scutur jos, pe covor, gândurile grizonante ce ți s-au prins de gulerul cămășii, ieri, când drumurile tale te-au purtat pân' la ogor...
Au prins poate gust de viață, încurajate de soarele de mai, lăsându-se purtate-n zbor de vânturile vechi, uscate...
Am eu ac de cojocul lor...iar de nu se vor lăsa ușor înduplecate, am să le cârpesc...
Închizându-le-ntr-un pliu. De-atunci încolo n-au să ţi se mai arate.
A.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu