Prea mulți pomenindu-i în ultimele zile, am ezitat în a mai strecura în decorul virtual şi-aceste câteva rânduri despre bunici...
M-am hotărât totuşi să o fac pentru că, la câteva ore bune de când am sosit acasă, unde mă aștepta o mâncare caldă şi proaspătă, gustul amar, ce-a încolţit în mine asistând la o scenă atât de comună României prezentului, nu a dispărut încă...
Un bunic îmbiat de galbenul buchetului de banane. Prețuite de-o colorată ce-a secerat, simţind o slăbiciune, unul dintre ultimele fire de respect ce se mai țineau în snop.
"Stăi, tataie, dacă ţi-am zis să stăi. Stăi!
Uite, ţi le dau p-ăstea.
Toate la cinci lei plus una... de la mine."
Nu știu de-a cumpărat buchetul ori ba...De buchetul de banane era o mică plăcere îndeplinită lui ori altcuiva...
Stridența glasului balaoacheșei şi fermitatea cu care a fixat pe asfalt umbra acelui om mi-au grăbit pașii...Şi mi-aş fi dorit să las în urmă nu numai strada aceea ori capitala noastră, ci România aceasta întreagă în care respectul e snopit la margine de drum şi-n care va fi tot mai greu să ne permitem a cumpăra un fruct ori pâine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu