Rugă de noapte.
Te cer.
Iar palmele-mi uitate-mpreunate
mai zăbovesc un timp, apoi,
asupra lavandei de-acum uscate.
De dor.
Un pelerin al lumilor albe din noapte
îmi încropise-n lanul ei o cărăruie
a pașilor săi.
Rătăciți, printre șoapte, de dealurile
înveşmântate-n stofe de lucernă.
Şi-n trifoi.
"Nu ne-am întâlnit în astă noapte..."
Privesc prin colțul de geam un alt colț.
De cer.
Îmi cern gândurile,
laolaltă cu stropii treji, prin el.
Deasupra, martor mut,
luna, ghemuită-n spatele norilor grei de rod.
Să-i încredințez ei al meu gând?
"Când ai să mai vii, să rămâi..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu