...

"[...] Dezmoşteniţii-şi caută o cale,

Nenorociţii trec cu paşii grei,

Nu ne putem închide-n cabinete

Făcând uşor abstracţie de ei.

Mizeria există până-n oase,

Popoare mor şi indivizi decad,

Nu-i cîntec pe pământ să nu miroase

A foc, a năduşeală şi a iad.

Şi dacă toate cîntecele noastre

Nimic nu sînt şi chiar nimic nu pot,

Noi pentru cei săraci şi fără şanse

Sîntem mereu datori să facem tot.

Măcar atât din toate să rămână

Din tot ce-am pătimit la focul mic:

Un vers, o spovedanie, un cîntec

De partea celor care n-au nimic."

[Adrian Păunescu - Niciodată, Manifest pentru mileniul trei, Vol. II, p.586]