"1. [...] Sunt ostenit, Dumnezeule, sunt obosit, Doamne, sunt sleit de puteri!"
[Biblia, Pilde 30]
Știi, Doamne, eu...am obosit...
Ieri, poate aș fi fugit undeva departe
Unde nici pe mine, nici pe el,
până acum, pașii nu ne-au călăuzit.
La marginea unei lumi, a unui oraș ori a unui sat,
Zău dac-ar fi contat!
Doar noi doi să fi fost...
Dar n-am plecat - e drept, nici el nu m-a mai căutat -
iar mâine-mi pare prea departe,
Îmi stă în cale o întreagă noapte,
în care atâtea ar putea ajunge la un cap -
Ţi-am lăsat, oricum, demisia mea în alb la secretariat.
- Chiar așa, știi că ne-au anunțat?
"Sfârșitul e aproape!"
Scria deunăzi-n ziar, imediat după mica publicitate. -
Dar chiar şi-aşa stând lucrurile,
Primeşte-mă, rogu-Te,
În audiență. Şi asta, de urgență.
Știu că n-am pe cap probleme din cele mari
şi adevărate,
A căror bună finalitate ține doar de divinitate,
dar...
Cum Îți spuneam,
am obosit.
Aș vrea să mă așez un pic,
undeva în afară de timp...
Acordă-mi un răgaz,
pe care sunt dispusă, apoi,
să ţi-l întorc în rate.
Să-ncerc să tălmăcesc, de-o fi cu chip,
tot ceea ce până mai ieri n-am izbutit.
S-aleg un drum...să-mi fac un rost...
Să mă așez în mine...
Îmi e aşa de dor de linişte...de bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu