Luna, la sud de Castor şi Polux ...
Dimineața, cu semnele amorului
din noapte
înscrise pe trup,
Deşi un pic mirată,
se lasă totuşi studiată
în timp ce gustă
din cer
ca dintr-o cupă cu cremă
din zahăr
ars.
Nu se grăbeşte
s-ascundă de ochii
hulpavi
luna mare şi albă,
ce doarme,
după o noapte întreagă
în care a fost dezmierdată,
uitată
în al ei iatac.
Luna, cu umerii albi
şi neiertat de goi,
oftează în somn.
Pe cer, niciun nor nu se mișcă
de teamă să nu-i tulbure visul.
Doar pământenii se-ațâță...
Ar vrea să-i aprindă
un rug, ei, drept credincioșii...
"Semnul ăsta nu-i bun", spun ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu