Lezmajestate

octombrie-noiembrie  2010,  

interviurile cu viitorii stagiari

sau "Există oameni care nu vor să vorbesc cu tine"

Mai exact, cu mine. Ei, amu' ce să fac? [...] Dacă există, există.

Avea bunica, Dumnezeu s-o ierte, o vorbă pe care mi-o spunea de fiecare dată când mă supăram, probabil, fără temei: "Măriuca, mamă, Dealul Mitropoliei e mare! Poți merge să te dai de-a berbeleacul şi ţi-o trece apoi."

I-aş fi spus-o, zâmbind, şi duduiței care, deunăzi, mi-a trântit, virtual, de la înălțimea celor 20 de anișori ai săi, ușa în nas, socotindu-mă vinovată de lezmajestate și pe veci de neiertat!

Stând noi de vorbă, în cadru organizat, am decis să păstrez buzduganul în teacă şi să nu tai de la rădăcină derapajele din exprimarea domnișoarei studente, îngrijorându-mă doar în sinea mea. Dar asta până în momentul în care am primit, chiar din  gura distinsei duduițe, asigurarea cum că alta ca dumneaei de bună într-ale limbii române, pe lumea asta nu-i. 

Astfel stând lucrurile, la finalul interviului, am rugat-o să corecteze unul dintre panseurile care mă izbise vârtos în cuta ce mi se iscase între sprâncene: "[...] sunt unii profesori la care ne întrebăm de ce au ales facultatea asta [...]" (anume, cea de de drept...)

Probabil un asemenea profesor este şi cel de la Braşov, care chiar bombardat cu proteste imortalizate pe peliculă şi intens mediatizate, a refuzat "să-i treacă" pe studenții despăduritori-ai-limbii-române.*

* În urmă cu ceva vreme, când la unul dintre numeroasele nostru posturi de televiziune era prezentată o altă știre cu iz protestatar, mărturisesc că am căscat ochii uimiți, aflând pricina grevei studențești: "sfârșitul era acolo", iar proful de neînfrânt şi nemilos, îi pica în serie la materia lui.

Justificarea acelui domn profesor universitar m-a pus însă pe gânduri: "Domnule, studenții ăștia, nu numai că nu cunosc materia, dar nici românește nu știu să scrie! Şi-ar vrea să fie lăsați toți să copieze din carte!"

Şi uite-așa duduița a plecat trântind uşa, trimițându-mi apoi veste că, din pricina jignirii aduse, răul nu mai putea fi îndreptat. Mărturisesc că eu mă hotărâsem să-i fac loc în a noastră ogradă, păstrând speranţa că ceva bun din orice se poate alege. Dar dacă nu-i chip, nu-i.

Data viitoare promit să las buzduganul acasă.