De cum s-a oglindit în cerneală,
În antenă i-a încolțit
o teribilă bănuială
cum că ar fi cam banală.
Ce să facă, ce să facă?
Ca să-şi placă!
Şi-a hotărât într-o clipită
să-şi pună-n jurul gâtului
un șal țesut
din cea mai fină pânză
de-un iscusit nevertebrat.
Să-şi pună-n piept
o broșă mică,
ornată cu un ciob de stalactită
Iar în ciuf,
întocmai ca o mică pană,
O frunză de pelin
din cel mai fin.
Şi-aşa, dichisită, a pornit grăbită
să străbată
masa de scris
ce de-acum de veioză aprinsă
era luminată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu