Cooking day

Aventurile culinare ale unui pseudo-agorafob

Totul a pornit într-una din zilele trecute când Costin (da, cel cu patefonul...) a adus la birou o frumoasă şi, mai ales, gustoasă ruladă cu magiun de prune şi nuci. Dedulcindu-ne noi două, Carolina şi cu mine, ne-am pus în gând să copiem reţeta la sfârşitul ăsta de săptămână şi să coacem şi noi (ehhhhh!) câte-o ruladă.

Zis şi făcut!

Cum la mine rețeta a ajuns doar pe jumătate, iată-mă așadar în braţe cu Sanda Marin, cercetând cu ochi atent paginile şi încercând să-mi completez bucata lipsă din harta comorii.

Măi să fie! Nu știam că, așa cum aproape toate poveștile încep cu "a fost odată ca niciodată", şi rețetele pentru rulade încep cu "se freacă gălbenuşurile cu zahărul până" albești?! [ori înnebunești? hmmm!]...pardon, nu scria chiar aşa, ci "se freacă gălbenuşurile cu zahărul până se albesc"...ufff! Cine? Bucătarii?


Cred că vreo patru ore mi-a luat numai să mă hotărăsc! În fine, după repetate răzgândiri, am ales  una, nu din carte, ci de pe net.


Am tipărit-o, s-o am la îndemână, şi am trecut la fapte. Adicătelea - ce face orice bucătar iscusit înainte de a începe prepararea bucatelor? - corect, îşi pregăteşte aparatul foto!
Fireşte că nimic nu mi-a ieşit la fel ca în poze, ci a fost nevoie  să schimb foaia ca să-mi iasă foaia, adăugând o ţâr' de făină şi de ulei peste cantităţile indicate (şi măsurate de mine la gram! cu cântarul electronic adus de-un Moş Nicolae tare grăbit) ca să se închege cât de cât compoziţia. Prin urmare, prea mult lapte în reţeta aleasă.
Reuşesc să depăşesc impasul şi dau să separ ouăle. Trec cu bine de oul numărul trei şi...Şi atât, căci pe oul patru l-am umplut de respect, aşa că l-a halit Mr Câine.
Ouă mai aveam în casă...am răsuflat uşurată!
Trec de faza ingredientelor necesare foii, îmi pare că-i totul în ordine şi mă concentrez asupra umpluturii. Aci inventez din greu: pun aproximativ 200 g de brânză de vaci, 250 g mascarpone, cam 300 g de magiun de prune, multe-multe nuci date prin maşină, coaja rasă a unei lămâi verzi, esenţă de rom, 2 pliculeţe de zahăr vanilat şi două linguri de zahăr pudră.
Iese atât de bună încât a fost cât pe ce să cedez ispitei (şi bine aş fi făcut!) şi s-o las să fie mâncată ca atare.

Cum vă povesteam, umplutura bună de să te lingi pe degete...dar, să încetăm cu gustatul şi să nu ne bucurăm prea curând. În cuptior, foaia se cocea... încet şi frumos...

O evaluez cu ochi de expert şi decid că-i gata!

Iat-o pe masă, întindem umplutura, rulăm şi...şi...marfă! Constat că foaia nu era deloc gata! Ce mă fac eu acum(a)? Îm?!

Rulada, înfofolită ca la carte, în ştergar umed, rămânea tot necoaptă...cum s-o iei de pe masă fără să rişti sfărâmarea drăguţei în bucăţele? Cum?
O execut silit şi o evacuez până la urmă înapoi în tava pe care, de curând, o părăsise. Şi n-am rupt-o decât în vreo opt locuri. Măruntaiele ţâşniseră afară ca după explozie de obuz, mie îmi venea să plâng...în fine, din astea...

Ca să n-o mai văd, aşa terfelită cum era, apuc în grabă tava şi o arunc în cuptor, închizând în urma ei uşa. "Hahahahaaaa! Să te perpeleşti măcar acum(a), nefericito!" îî strig de dincolo de geam şi aprind...pfui..."să te perpeleşti, să te perpeleşti", dar nici chiar aşa...în două minute, bucătăria şi întreaga casă erau pline de fum. "Ce ceapa măsii?", mi-am zis eu...
Foaia de copt nu ardea. Nici rulada. Şi atunci?! Priveam consternată prin geamul cuptiorului.
Jupâneasa a fost cea care a dezlegat misterul. În graba mare, n-am apucat a prinde de veste că de fundul tăvii se lipise o chestie cauciucată pe care mai puneam, în bucătărie, una-alta. Chestie care s-a copt iute la focul mic.
Extragem, pentru a doua oară, tava din cuptior, fireşte, cu rulada tot necoaptă tronând de-a curmezișul. Şi ne străduim să limităm noile pagube.

Aerisim...curăţăm cuptiorul... ne facem curaj să încercăm pentru a treia oară, într-o seară, să gătăm rulada.
Am reuşit într-un târziu...doar că nu "ruladă", e clar, îi poate fi numele. (Acum îmi dă mâna să râd, dar mai devreme...)
Şi uite aşa s-a mai stins un vis. E limpede pentru toată lumea că eu şi bucătăria nu vom face casă bună nicicând, nu?

Update: măi să fie! Acum, nu c-aş vrea să mă laud, dar "chestia" este tare-tare bună :D
Ia să vedeți voi c-o-ncerc şi p-asta! Hahahahahaaaaa!